Londonezii s-au impus în meciul retur cu scorul de 3-2, însă victoria nu a fost suficientă ca echipa la care evoluează Radu Drăgușin să își continue parcursul european.

Igor Tudor, întrebat despre sistemul în care Drăgușin a fost fundaș dreapta

Drăgușin a fost titular în returul cu Atletico Madrid, însă într-o poziție în care fundașul român nu se simte deloc confortabiul. Într-un sistem de 4-4-2, Internaționalul român s-a aflat în flancul drept al apărării, în timp ce în centrul defensivei s-au aflat Cristian Romero și Micky van de Ven.

După meci, Igor Tudor a fost întrebat dacă va încerca să implementeze acest sistem la echipă, însă tehnicianul croat a dat un răspuns ambiguu.

Ți se pare că ai descoperit că sistemul 4-4-2 se potrivește jucătorilor?”, a fost întrebat antrenorul lui Spurs la conferința de presă, iar răspunsul a venit imediat: ”Vom vedea, vom vedea. Sunt mai degrabă alte lucruri. mai importante. Sistemul, desigur, mai ales în acest moment, sistemul este o mentalitate”.

Igor Tudor: ”Totul se va decide în ultimele două-trei meciuri!”

Apoi, Igor Tudor a subliniat că, deși Tottenham a învins-o pe Atletico, nu este convins că echipa sa poate lega cu un rezultat pozitiv în Premier League și a transmis că Spurs își va afla soarta pentru următoarea stagiune abia pe finalul sezonului.  

Desigur, în ultimele două meciuri ne-am îmbunătățit, dar, așa cum am spus și acum două meciuri, este imposibil să judeci aceste două partide, pentru că ce s-a întâmplat în primele 20 de minute împotriva lui Madrid nu are legătură cu antrenorul, echipa, tactica sau pregătirea. Nu are nicio legătură cu acestea.

Cred că la Crystal Palace, în meciul anterior, aveam 1-0 și control total asupra jocului — a venit cartonașul roșu, deci din nou, nu are legătură cu asta.

În fotbal, ai nevoie de confirmare zi de zi, zi de zi, zi de zi, în fiecare duminică. Duminică este un meci important, știm asta, dar nu va decide încă nimic. Așa cum am mai spus, totul se va decide în ultimele două sau trei meciuri, cred”, a adăugat Tudor.