Farul începe aventura europeană! Câți bani poate încasa campioana pentru fiecare tur preliminar

Farul Constanta farul - sheriff tiraspol Gheorghe Hagi Liga Campionilor Gheorghe Hagi
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 09 Iulie 2023, 09:18
Data actualizarii: Duminica 09 Iulie 2023, 09:22

Farul Constanța a pierdut primul meci important al noului sezon, scor 0-1 în Supercupa României cu Sepsi OSK.

Acum, oamenii lui Gică Hagi se gândesc la meciul cu Sheriff Tiraspol, din primul tur preliminar al UEFA Champions League. Turul va avea loc la Constanța, miercuri, 12 iulie, iar returul din Moldova este programat pe 18 iulie, marți.

Câți bani poate câștiga Farul în preliminariile UEFA Champions League

Pentru Farul, aventura europeană poate reprezenta și o șansă importantă de a ”rotunji” semnificativ bugetul clubului. De exemplu, dacă va trece de campioana Moldovei, echipa lui Gică Hagi va încasa aproximativ 300.000 de euro.

Al doilea tur preliminar, unde Farul ar putea întâlni câștigătoarea dintre Hamrun Spartans și Maccabi Haifa, poate aduce încă 400.000 de euro în club, iar turul trei alți 500.000 de euro.

Dacă va reuși să se califice în grupele UEFA Champions League, acolo unde o echipă din România nu a mai ajuns de zece ani, Farul va încasa o sumă fabuloasă pentru țara noastră: 15,6 milioane de euro.

Și Conference League poate aduce sume importante la Farul

Pentru Farul, ”dubla” cu Sheriff Tiraspol pare a fi cea mai importantă, având în vedere că asigură cel puțin calificarea în play-off-ul Conference League. Dacă va fi eliminată, campioana României va ajunge în turul doi preliminar din Conference, pentru că Europa League va începe din turul trei.

Dacă va reuși să ajungă în grupele Conference League, Farul va câștiga, în total, aproape 4,6 milioane de euro.

  • Turul doi preliminar: 350.000
  • Turul trei preliminar: 550.000
  • Play-off: 750.000
  • Calificarea în grupe: 2,9 milioane de euro

„Obiectivul e să trecem. Știm că întâlnim o echipă care are mai multă experiență decât noi în Europa. Sperăm să prindem o zi bună, să fim mai buni. Sperăm ca miercuri, acasă, să jucăm mult mai bine și să marcăm. Eu trebuie să joc fotbal”, a spus Gică Hagi, după înfrângerea cu Sepsi OSK.

VIDEO Execuția lui Gică Hagi din România All Stars - Galatasaray Legends (02/06/2023)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!