GALERIE FOTO "Extraterestrul Mbappe", "Messi trădează", "Dreptate în Paris!". Reacția presei internaționale după PSG - Real Madrid 1-0

kylian mbappe Liga Campionilor Lionel Messi PSG Real Madrid Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 16 Februarie 2022, 00:22
Data actualizarii: Miercuri 16 Februarie 2022, 00:24

PSG a câștigat manșa tur din optimile de finală ale Ligii Campionilor contra lui Real Madrid, scor 1-0, după un gol marcat în ultimul minut de Kylian Mbappe.

Vicecampioana Franței a dominat partida de pe Parc des Princes și nu le-a permis madrilenilor să aibă vreun șut pe spațiul porții lui Gianluigi Donnarumma.

Reacția presei internaționale după PSG - Real Madrid 1-0

După o oră de joc pe Parc des Princes, Kylian Mbappe a fost faultat în careu de Dani Carvajal, iar italianul Daniele Orsato a dictat lovitură de la 11 metri pentru PSG. Lionel Messi a executat, însă șutul argentinianului a fost respins de Thibaut Courtois, care a avut mai multe intervenții salvatoare de-a lungul jocului.

Kylian Mbappe a adus o victorie uriașă pentru PSG în minutul 90+4, la ultima fază. Starul francez a luat o acțiune pe cont propriu, a trecut de Lucas Vazquez și l-a învins pe Thibaut Courtois cu un șut din unghi.

Presa internațională a avut cuvinte de laudă pentru Kylian Mbappe, toate titlurile de după meci conținând numele eroului de pe Parc des Princes:

L'Equipe: "Mbappe o salvează pe PSG din nou"

RMC Sport: "Mbappe îi oferă prima manșă lui PSG la photo finish"

Marca: "Mbappe nu arată niciun pic de milă pentru Madrid"

As: "Uriașul Mbappe"

Sport: "Golul minunat al lui Mbappe face dreptate în Paris!"

Daily Mail: "Kylian Mbappe înscrie un gol briliant, după o cursă solitară, în minutul 94, și îi aduce lui PSG victoria în manșa tur contra lui Real"

Gazzetta Dello Sport: "Messi o trădează pe PSG, dar există extraterestrul Mbappe: o capodoberă în minutul 94, iar Real e învinsă"

Returul dintre Real și PSG se va juca la Madrid, miercuri, 9 martie, de la ora 22:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!