ANALIZĂ Cum s-a descurcat Man în duelul cu adversarul direct maghiar în Liverpool - PSV 1-4

Cum s-a descurcat Man în duelul cu adversarul direct maghiar în Liverpool - PSV 1-4 Liga Campionilor

Dennis Man (27 de ani) și Milos Kerkez (22 de ani) au fost protagoniștii unui duel interesant în cele 89 de minute pe care internaționalul român le-a petrecut pe teren în victoria colosală obținută de PSV pe terenul lui Liverpool, scor 4-1.

Criticat pentru evoluțiile șterse de la echipa națională, fostul fotbalist al celor de la FCSB a demonstrat, miercuri seară, că se simte cu totul și cu totul alt jucător la echipa de club. A avut parte în continuare de încrederea lui Peter Bosz, care l-a titularizat în flancul drept al atacului și, chiar dacă nu a participat activ la vreun moment ofensiv important al echipei sale, s-a ales cu o evoluție solidă. Una în care a ieșit în evidență prin efortul defensiv depus în tentativa de a-l ajuta pe Sergino Dest, partenerul de flanc.

Man, fără realizări, dar cu un vibe bun

Sistemul ales de Arne Slot l-a scos în fața lui Man pe Milos Kerkez, maghiarul pe care managerul olandez al lui Liverpool i l-a preferat mai experimentatului Andy Robertson în flancul stâng al apărării. De-a lungul duelului, Man și Kerkez au avut câteva "meciuri" aprinse, împărțite egal.

După două tentative de dribling nereușite ale românului, Kerkez și-a marcat teritoriul cu un fault ceva mai dur, un cot din spate la un duel aerian petrecut la jumătatea terenului. La scurt timp, a venit rândul lui Man să faulteze la mijlocul terenului, dar arbitrul a avut inspirația de a lăsa jocul să continue și a permis, astfel, golul egalizator al unui alt maghiar, Szoboszlai.

Cum Liverpool a masat-o pe PSV în propria jumătate în majoritatea timpului, șansele ofensive ale lui Man au fost rare, românul fiind nevoit să asigure paza în flancul său. A avut o interpretare greșită majoră în minutul 23, când l-a scăpat prea ușor din vedere pe Kerkez, iar ungurul a trimis o centrare periculoasă rezolvată cu greu de Schouten.

Până în pauză, dar și în repriza a doua, Man nu a ieșit din planul tactic pe care l-a respectat în prima repriză: mereu preocupat să stea aproape de Dest, să nu-l expună pe acesta unui duel inegal cu Kerkez și Gakpo.

Golul lui Til (min. 56), de 2-1, a venit pe o greșeală de poziționare a lui Kerkez, iar trecerea în avantaj a lui PSV a făcut ca Man să joace și mai departe de poarta adversă.

Scos de pe teren în minutul 89 și înlocuit cu Bajraktarevic, despre Dennis se poate spune că a avut o evoluție atipică pentru un atacant lateral, dar, la fel ca David Miculescu în meciurile europene ale FCSB-ului, va culege laude pentru parametri fizici buni și pentru modul în care a știut să interpreteze fazele în care defensiva a avut nevoie de el.

Man a primit note între 6.5 și 7 din partea site-urilor de specialitate. Notele lui Kerkez nu au trecut de 6.4.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!