Vasile Miriuta liga 2 Minaur Baia Mare Liga 2

Vasile Miriuță tună și fulgeră. "Sunt minciuni!"

Oficialul de la Minaur Baia Mare a avut o reacție dură în cadrul unei conferințe de presă.

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 29 Noiembrie 2022, 10:57
Data actualizarii: Marti 29 Noiembrie 2022, 11:16

Vasile Miriuță, director tehnic la Minaur Baia Mare, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre bugetul echipei, despre transferuri, dar a și anunțat în ce condiții va pleca de la formația din Maramureș.

Băimărenii ocupă locul 17 din 20 de formații aflate în eșalonul secund, cu 14 puncte după 15 meciuri - trei victorii, cinci egaluri și șapte înfrângeri. 

  • Vasile Miriuță

”Jucătorii de valoare nu au venit în vară, pentru că nu am știut dacă vom promova în urma jocului cu Hunedoara. Apoi, am luat pe cine am putut, cine a fost liber. Am văzut că s-a spus că eu fac echipa, că fac transferuri. Asta poate spune și Ciprian Danciu, că Miriuță nu s-a băgat niciodată la echipă, nu am făcut primul 11 și toți jucătorii s-au adus cu acordul antrenorului și clubului (…).

În perioada asta, mă voi implica la transferuri pentru că sunt cu inima aici, sunt cu sufletul, emoțional (…). Eu, directorul tehnic, și cei din staff vom face tot ce putem să aducem jucători de valoare, pentru că acesta e profesionalismul.

Vom face tot ce putem pentru ca echipa să rămână în Liga 2. Și va rămâne! Mai bine să mă înjure lumea acum, din iarnă până în vară, iar din vară să mă aplaude că am rămas în Liga 2", a spus Miriuță, potrivit Liga 2.

Vasile Miriuță: "Nu avem 1,5 milioane de euro buget! Sunt minciuni!"

Fostul mijlocaș în naționala Ungariei susține că va pleca de la Minaur Baia Mare dacă formația nu se va salva de la retrogradare. 

Aprig în discurs, Miriuță, fost antrenor la Ceahlăul, CFR Cluj sau Dinamo, a abordat mai multe subiecte. A subliniat că nu se implică la echipă, a spus care e bugetul clubului și a dezvăluit ce sume se vehiculează pentru un transfer al unui jucător compatibil cu obiectivele lui Minaur.

"Pot să arăt mesaje de la impresari, cu jucătorii care îmi sunt propuși. Am discutat personal, cu acordul antrenorului și conducerii, dar un jucător important costă 4.000-5.000 de euro! Acestea sunt sumele ca să aduci un jucător de valoare la Baia Mare! De unde să fac rost de sumele astea?

Am acceptul șefilor mei, domnului primar, pentru transferurile din iarnă. Am acceptul domnului viceprimar. Echipa e bună, dar e nevoie de ceva mai mult să rămânem în Liga 2. Vom face tot ce putem să rămânem în Liga 2. Dacă echipa asta nu rămâne în Liga 2, pe Vasile Miriuță nu-l veți mai vedea aici. Asta o garantez! Voi face tot ce pot!

Până acum nu m-am implicat, dar acum voi aduce jucători. Nu mă bag la primul 11, avem antrenor, dar vom aduce jucători de valoare, pe care nu i-am putut aduce în vară.

Bugetul pentru sezonul acesta e un milion și un pic. Nu avem un milion și jumătate, sunt minciuni! Bugetul, cred, e pe la un 1,1 milioane de euro”, a mai spus Vasile Miriuță, potrivit Liga 2.ro.

  • Etapa viitoare, Minaur joacă în deplasare, sâmbătă de la 11:00, cu Unirea Dej, echipă aflată pe locul 5, cu 26 de puncte. Lider e Steaua, cu 32 de puncte după 15 partide.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!