Doar că ”militarii” s-au lovit din nou de problema legată de forma de organizare a clubului, care o împiedică pe Steaua să promoveze în primul eșalon. Astfel, trupa din Ghencea va rămâne în Liga 2.

Așa cum a anunțat comandantul clubului, Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, este foarte puțin probabil ca Steaua să aibă drept de promovare în sezonul care va începe în această vară, aspect care l-a nemulțumit pe antrenorul Daniel Oprița, aflat în negocieri foarte avansate cu Sepsi OSK.

Tudorel Stoica e convins: ”Ei sunt vinovați! Nu pot să înțeleg”

În cei patru ani petrecuți în Liga 2, Steaua a reușit să promoveze direct de două ori și să încheie un sezon pe locul patru, care asigură participarea la barajul de promovare. Evident, clubul s-a lovit, de fiecare dată, de aceeași problemă.

Tudorel Stoica (70 de ani), fostul mare mijlocaș al Stelei, este de părere că cei vinovați pentru situația clubului sunt cei din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

„Sper să decurgă lucrurile cum ar fi trebuit să decurgă până acum. E un lucru pe care nu pot să-l înțeleg și cred că vinovați sunt cei de la Ministerul Apărării. În primul an am înțeles, în al doilea an n-au știut, dar deja... comandantul clubului n-are nicio putere. Dânsul este angajatul MApN. Cred că nu se dorește de la Ministerul Apărării ca această echipă să promoveze pentru că nu înțeleg de ce nu s-a realizat până acum. 

E frustrant să termini pe loc de promovare și să intre o echipă de pe locul 4-5-6 și tu să nu poți să promovezi. Eu știu sigur că au fost multe propuneri pentru a fi preluată această echipă, care este cea mai importantă și galonată din fotbalul românesc”, a spus Tudorel Stoica, în exclusivitate pentru PRO TV.

Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, comandantul Stelei, despre problema dreptului de promovare

Comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, a oferit o reacție pe această temă în exclusivitate pentru Sport.ro, în urmă cu o săptămână, și a spus că, în prezent, ”militarii” lucrează pentru rezolvarea problemei care ține trupa din Ghencea în Liga 2 de patru ani.

„Șanse din ce punct de vedere? Ca noi să putem ajunge în Liga 1, trebuie să ne reorganizăm, să avem o altă formă de organizare, ceea ce, la momentul acesta, nu există. Noi am întreprins demersurile necesare ca să primim o aprobare, să vedem în ce direcție putem pleca pe mai departe.

În momentul acesta, forma de organizare este cea cunoscută. Suntem pe forma de organizare departamentală, sperăm să găsim soluția legală pentru a schimba forma de organizare.

La nivelul clubului, avem un grup de lucru. Se lucrează, să vedem căile legale prin care ne putem organiza pentru a promova. Mai departe, când o să avem ceva concret și palpabil, o să facem o conferință de presă și o să anunțăm ce și cum s-a hotărât”, a spus comandantul CSA Steaua, în exclusivitate pentru Sport.ro.