Anunțul a fost făcut vineri după-amiază de FCSB, unde tânărul jucător român de perspectivă și-a făcut junioratul.
Reacția lui Marius Burcă, președinte Metaloglobus, după decesul lui Luca Manolache. ”Sunt toate amănuntele pe care le am astăzi. E un necaz fără margini”
Marius Burcă, președintele lui Metaloglobus București, a reacționat pentru Sport.ro în urma trecerii în neființă a lui Luca Manolache.
”Nici cu părinții nu am putut lua legătura. Am aflat, șocat, astăzi, în jur de ora 12. Nu am negru pe alb, dar vă pot spune asta: era împreună cu câțiva prieteni să bea o cafea. A scuipat sânge, au chemat salvarea și l-au dus la spital. Sunt toate amănuntele pe care le am astăzi”, a spus Marius Burcă pentru Sport.ro.
Președintele lui Metaloglobus a punctat că din luna septembrie fotbalistul a tot făcut investigații, după ce s-a simțit extrem de rău în vară.
”Copilul a făcut investigații din septembrie! El nu a mai luat parte la niciun fel de antrenament. Venea din când în când la anumite meciuri oficiale și se uita. Acum, spre surprinderea mea... Șocant... Ce telefon am primit azi dimineață”, a specificat Burcă.
Luca Manolache era transferat definitiv la Metaloglobus după ce fusese, inițial, trimis sub formă de împrumut de la FCSB.
”El avea o capacitate de efort foarte bună când a venit de la FCSB. A fost împrumutat la noi șase luni, apoi l-am luat definitiv. În august a avut ultimul joc cu Afumați. Și după a fost oprit de către ai noștri din staff să mai facă efort. De la sfârșitul lunii august, începutul lui septembrie, a tot făcut investigații.
E un necaz fără margini”, a încheiat Marius Burcă dialogul cu Sport.ro.
De-a lungul scurtei sale cariere, Manolache a fost împrumutat și la Chindia Târgoviște, unde a apucat să joace nouă meciuri. În acest sezon, tânărul mijlocaș a bifat trei apariții oficiale pentru Metaloglobus, în Liga 2.
"FCSB anunță cu tristețe decesul fostului jucător Luca Manolache, în vârstă de 19 ani. Clubul transmite condoleanțe familiei îndurerate de această tragedie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a scris FCSB.