Noul administrator special al lui Dinamo surprinde: ”Nu va fi o tragedie”

Dinamo Vlad Iacob Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 20 Iulie 2022, 21:16
Data actualizarii: Miercuri 20 Iulie 2022, 21:16

Vlad Iacob a fost instalat în funcția de administrator special al lui Dinamo și își propune să implementeze o stabilitate financiară la echipă.

Noul oficial din ”Ștefan cel Mare” a vorbit și despre posibilii investitori, dar și despre dificultățile pe care le întâmpină clubul din punct de vedere financiar. Iacob este sigur că Dinamo ”se va descurca”, indiferent dacă va găsi sau nu oameni de afaceri dispuși să intre în acționariatul clubului.

Vlad Iacob: ”Nu va fi o tragedie dacă acești investitori nu vor apărea”

„DDB este principalul partener al clubului, alături de partenerii comerciali cu care am semnat deja, cu care suntem în discuții avansate. Vor fi parteneri comerciali, Dinamo este un brand enorm, interesul din partea partenerilor comerciali există, negociem. Dinamo va avea o audiență foarte ridicată pentru Liga 2, cu siguranță vom atrage partenerii potriviți.

Există și discuții cu investitori, sperăm ca lucrurile să evolueze cât mai rapid și în această direcție, dar vreau să anunț că nu va fi așa cum foarte multă lume menționa. Nu va fi o tragedie dacă acești investitori nu vor apărea foarte repede alături de club. Ne vom descurca, vom avea stabilitate financiară și vom lupta pentru promovare”, a spus Vlad Iacob, la Radio Dinamo 1948.

Ovidiu Burcă, favorit să fie noul antrenor al lui Dinamo

După retrogradare, Iulian Mihăescu și Ionel Augustin s-au ocupat de pregătirea echipei. Burcă a evoluat ca jucător la Dinamo, unde a cucerit un titlu, trei Cupe ale României și o Supercupă.

După retragere, Burcă a activat ca director sportiv la Oțelul Galați. A trecut, apoi, la Rapid, unde a fost președinte și antrenor la U19 și echipa a doua, iar în sezonul precedent a pregătit-o pe CSM Slatina, prima sa experiență ca antrenor principal la o echipă de seniori.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!