FOTO Gloria Buzău - Oțelul Galați 1-0! Ospeții, obligați să câștige în ultima etapă dacă vor să promoveze direct

Otelul Galati Dinamo FRF Gloria Buzau promovare Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 Mai 2023, 21:00
Data actualizarii: Marti 16 Mai 2023, 21:06

Gloria Buzău a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 9-a, penultima, din playoff-ul Ligii 2.

Gloria Buzău - Oțelul Galați 1-0

În urma acestui rezultat, Gloria este pe loc de baraj, în timp ce Oţelul riscă să rateze promovarea directă.

FINAL

Min. 61: Ocazie importantă pentru Oțelul Galați! Cisotti primește o pasă pe poziție viitoare și avansează spre poarta Buzăului, însă Rusu iese foarte bine din poartă și intervine excelent.

Min. 59: Ocazie importantă pentru Gloria Buzău! Boiciuc este găsit excelent, avansează spre poarta lui Dur-Bozoanca, apoi șutează, însă mingea trece pe lângă poartă.

Min. 46: Start în repriza secundă!

PAUZĂ

Min. 45: Gol anulat Gloriei Buzău! Blejdea îl învinge pe Dur-Bozoanca, însă golul este anulat pentru poziție afară din joc.

Min. 39: GOOOL Gloria Buzău! Ariel Lopez reia cu capul o minge venită din corner și deschide scorul. Moldovenii au cerut fault la portar.

Min. 38: Ocazie importantă pentru Gloria Buzău! Boiciuc reia cu capul spre poartă, după o centrare din lovitură liberă, însă mingea lovește bara.

Min. 1: A început partida!


Gloria Buzău - Oțelul Galați, ultimul meci din etapa a noua (penultima) a play-off-ului Ligii 2, se joacă marți de la ora 19:00 și este transmis în format LIVE TEXT de Sport.ro.

Contracandidata Dinamo a făcut instrucție cu Steaua, 3-0 

Dinamo, contracandidata gălățenilor lui Dorinel Munteanu la promovarea directă în Liga 1, a spulberat-o pe Steaua luni seara, 3-0 pe ”Arena Națională” după golurile lui Deniz Giafer și Lamine Ghezali (dublă în prelungiri), și a egalat-o la puncte pe Oțelul.

În caz de egalitate de puncte între Oțelul și Dinamo la finalul campionatului, gălățenii sunt avantajați pentru că bifează primul criteriu de departajare, locul ocupat la finalul sezonului regulat (3 - Oțelul vs 6 - Dinamo), deși în play-off Oțelul a pierdut în fața ”câinilor”, 0-5 la general după 0-3 la București și 0-2 la Galați!

Regulamentul aberant al FRF nu-i permite lui Dinamo să promoveze direct în caz de egalitate cu Oțelul

În Liga 2, sezonul regulat nu se joacă tur-retur, astfel că, inevitabil, în cele 19 etape unele echipe joacă mai mult fie în deplasare, fie acasă! 

Dinamo a avut 10 meciuri în deplasare, Oțelul în schimb doar 9, pentru că a jucat mai mult pe teren propriu.

Deși promovarea se decide în play-off, primul criteriu de departajare rămâne, inexplicabil, cel reprezentat de prestația și locul final din sezonul regulat, unde unele echipe joacă acasă mai mult decât alte formații!

Clasamentul play-off-ului din Liga 2

1. Poli Iași 57 p. (câștigătoarea campionatului și deja promovată în prima ligă)

2. Steaua 49 p. (fără drept de promovare)

3. Dinamo 46 p.

4. Oțelul Galați 46 p. (un meci mai puțin disputat)

5. Unirea Dej 40 p.

6. Gloria Buzău 39 p. (un meci mai puțin disputat)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!