VIDEO ”Eurogol” semnat de dinamovist! După ce sezonul trecut a fost golgheterul echipei, a marcat în premieră în acest campionat

”Eurogol” semnat de dinamovist! După ce sezonul trecut a fost golgheterul echipei, a marcat în premieră în acest campionat Liga 2

CS Dinamo încearcă să se mențină în Liga 2 din postura de nou-venită în divizia secundă.

Echipa de fotbal a clubului sportiv din Șoseaua Ștefan cel Mare, CS Dinamo, încearcă să se mențină în Liga 2 din postura de nou-venită în divizia secundă.

În ultima etapă, elevii lui Florin Bratu au smuls un 1-1 cu CSM Reșița, echipă cu pretenții de promovare în Superligă, grație unei reușite de excepție semnate de Andrei Zaharia, aflat la primul său gol în Liga 2 în tricoul lui CS Dinamo după ce sezonul trecut era golgheterul formației în Liga 3.

Andrei Zaharia a jucat și în prima ligă, la Astra Giurgiu

”⚽ Primul gol în Liga 2 pentru CS Dinamo ⚪🔴

Eurogolul marcat de Andrei Zaharia în duelul cu CSM Reșița, scor 1-1, a fost prima reușită a mijlocașului dinamovist în Liga 2.

În minutul 72 al meciului disputat la Buftea, Andrei Zaharia a finalizat unul dintre atacurile dinamoviștilor cu un șut superb, din afara careului, sub transversală.

Sezonul trecut, Zaharia a fost golgheterul lui CS Dinamo în Liga 3, cu 12 goluri în tricoul alb-roșu.

22 de ani are Zaharia, născut pe 19 iulie 2002, la Moreni. Astra Giurgiu, Petrolul Ploiești, Flacăra Moreni și FC Argeș sunt echipele la care a mai evoluat în carieră.

La 17 ani, pe 18 septembrie 2020, când juca pentru Astra, Zaharia debuta în Superligă într-un meci cu CFR Cluj, 0-2 la Giurgiu”, a postat astăzi pagina CS Dinamo Fotbal.

Clasamentul din Liga 2

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!