OFICIAL Curățenie la Steaua! Un jucător a plecat deja: ”Nu mai avem nevoie de serviciile lui”

Curățenie la Steaua! Un jucător a plecat deja: ”Nu mai avem nevoie de serviciile lui” Liga 2 Daniel Oprița / Foto - Gabriel Chirea

Mișcări de trupe la Steaua, înainte de reunirea lotului.



CSA Steaua Bucureşti a anunţat, vineri, despărţirea de fotbalistul francez Nestorly Lumbu.

Steaua a renunțat la un jucător: Nestorly Lumbu a plecat

Fundaşul central francez, în vârstă de 28 de ani, a venit în vara anului trecut în Ghencea şi a avut 14 apariţii în tricoul roş-albastru în acest sezon al Ligii a II-a.

“Nestorly Lumbu este liber să plece. Nu mai avem nevoie de serviciile lui începând din această iarnă”, a declarat antrenorul Daniel Opriţa, potrivit News.ro.

Steaua Bucureşti se va reuni luni, 12 ianuarie, pentru a pregăti a doua parte a sezonului.

Steaua, locul opt în Liga 2

”Militarii” au încheiat anul 2025 cu două înfrângeri, ultima cu 1-2 în fața celor de la Gloria Bistrița, și au căzut pe locul opt, cu 30 de puncte, la egalitate cu Chindia Târgoviște.

Primul meci din 2026 va fi dificil, în compania unei echipe cu pretenții la play-off, FC Voluntari.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!