CSA Steaua, încă un sezon de amicale? Daniel Oprița nu mai înțelege nimic

csa steaua Daniel Oprita Steaua Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Iulie 2022, 19:32
Data actualizarii: Miercuri 27 Iulie 2022, 19:32

CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1, iar conducerea clubului nu a rezolvat situația până acum.

Dacă nu își va schimba forma de organizare până la startul noului sezon din Liga 2, programat pe 4 august, CSA Steaua nu va putea promova nici în actuala stagiune.

CSA Steaua, din nou fără drept de promovare?

În precedenta stagiune, echipa antrenată de Daniel Oprița a încheiat pe locul 4 în Liga 2, însă FRF nu i-a permis să dispute barajul pentru accederea în Liga 2, locul bucureștenilor fiind luat de Concordia Chiajna, ocupanta poziției a cincea.

Daniel Oprița, antrenorul Stelei, spune că situația nu s-a rezolvat până acum și nu înțelege de ce. Dacă oficialii clubului nu se vor mișca rapid și nu vor schimba forma de organizare în următoare săptămână, pentru echipă va urma un nou sezon de meciuri "amicale", având în vedere că nu va putea promova, chiar dacă va încheia pe unul dintre locurile fruntașe.

"În momentul acesta, nu putem promova. M-am interesat și eu. Nu știu de ce nu se face, dar o spun foarte sincer. Nu mi s-a spus de ce. Au fost jucători care tocmai pentru asta au venit. Le-am zis că sigur se va rezolva cu dreptul de promovare pentru că ei au și niște bonusuri dacă promovăm. Acum, bonusurile alea nu poți să le iei, chiar dacă sunt în contract. 

Și eu vreau să promovez cu Steaua în Liga 1. Vreau să rămân alături de ei. Mi-ar fi greu să mă despart acum de ei, cred că am făcut o echipă bună. Am avut discuții cu conducerea. Deocamdată nu s-a rezolvat, nu e nimic clar", a spus Oprița, la Digisport.

Ultrașii de la CSA Steaua nu mai vor în Liga 2

Deranjați de faptul că echipa nu are drept de promovare, ultrașii de la CSA Steaua au susținut mai multe proteste în fața sediului FRF. Iar o altă manifestare este programată pe 9 august, de data aceasta locația aleasă fiind stadionul din Ghencea. Totodată, susținătorii grupării roș-albastre îi avertizează și pe conducătorii clubului și îi anunță că vor plăti dacă elevii lui Daniel Oprița (40 ani) nu vor promova. 

„Marți, 9 august, 20:30, stadionul Steaua.

Este timpul să le arătăm celor din conducere că nu vom ierta ca la finalul acestui sezon, Steaua București să mai rateze promovarea.

Dacă pe teren lucrurile vor merge bine, vom pune cu toții presiune și pe conducere să se trezească. Dacă nu știu în ce s-au băgat încă, haideți să-i trezim la realitate. 

Promovare sau teroare. 

Aici e Steaua ! Spirit de luptă

Ne vedem pe stadion”, este mesajul emis de Fidelis Steaua. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!