„Un mare câștig!” Jucătorii care l-au impresionat pe Dan Petrescu în meciul cu FCU. Ce spune de duelul cu Lazio

Dan Petrescu CFR Cluj FCU Craiova Superliga Superliga Dan Petrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 07 Noiembrie 2022, 23:51
Data actualizarii: Marti 08 Noiembrie 2022, 00:10

FR Cluj a obținut o victorie clară în fața lui FCU Craiova, scor 3-1 (2-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 17-a a Superligii.

Dan Petrescu a susținut la finalul partidei că principalul câștig pentru CFR Cluj din meciul cu FCU îl reprezintă „cuplul” de atacanți Janga și Yeboah. Cei doi au colaborat foarte bine pe teren, reușind ambii să marcheze.

Campioana s-a impus prin golurile marcate de Rangelo Janga (16'), Cristian Manea (33') şi Emmanuel Yeboah (67'), în timp ce pentru oaspeţi a punctat George Ganea (61), fost jucător la CFR.

„Prima repriză... 2-0, dar am avut și noi și ei ocazii și putea foarte ușor să fie alt scor. În repriza secundă am controlat foarte bine jocul, dar a apărut acea greșeală la o fază fixă... n-am înțeles ce au făcut, sigur n-am exersat asta de dimineață. După aia a marcat Yeboah și jocul s-a liniștit.

Yeboah are mereu intensitate. Nu a avut așa realizări ca astăzi. Chiar mă bucur că cei doi atacanți, Janga și Yeboah, au jucat foarte bine amândoi și au colaborat foarte bine împreună. Un mare câștig, îi ajută mult din punct de vedere moral că au marcat, pentru că până acum ne bazam mai mult pe mijlocași.

Urmează un meci de Cupă, o să joace toți cei care nu au apucat să joace, iar duminică avem un meci extrem de dificil, mereu am întâmpinat dificultăți când am jucat la Mioveni. Trebuie să fim concentrați, pentru că e un meci important, înainte de pauză, pe care trebuie să-l câștigăm”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului cu FCU Craiova.

„Bursucul” crede că CFR poate trece de Lazio

În urma tragerii la sorţi care a avut loc, luni, la Nyon, CFR Cluj va întâlni echipa italiană Lazio Roma în barajul pentru calificarea în optimile de finală ale Conference League.

„Toți am spus că nu vrem Lazio și până la urmă a venit cea mai bună echipă. Dar eu cu penaltiurile și tragerile la sorți nu am nicio treabă, mereu am avut ghinion. Avem și noi șansa noastră. Mai sunt trei luni până atunci, se pot întâmpla multe. Va fi important să scoatem la Roma un rezultat care să ne dea speranță, să putem veni la Cluj să umplem stadionul”, a mai spus Petrescu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!