„Am nevoie să joc!” Ținut cinci luni pe bancă de o accindentare, Jayson Papeau anunță când va reveni pe teren

Jayson Papeau Rapid Superliga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Februarie 2023, 19:28
Data actualizarii: Vineri 24 Februarie 2023, 19:39

Jayson Papeau (26 de ani), pregătit să revină pe teren după aproape cinci luni de apsență.

La începutul lunii octombrie (2022), Jayson Papeau a părăsit terenul accindentat, în minutul 20 al meciului cu FC Botoșani, scor 1-1.

Ulterior, fotbalistul francez, care traversa o formă foarte bună la Rapid, a fost diagnosticat cu fractură de peroneu și ruptură ale ligamentelor de la gleznă şi a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală, ceea ce l-a făcut să stea mai multe luni în afara terenului.

Acum, anunță că s-a recuperat complet și e pregătit să-și reia locul în primul „11” al giuleștenilor.

„Mă bucur că am revenit în lot, aştept de mult timp lucrul ăsta. A fost greu pentru mine în ultima perioadă. Fotbalul este pasiunea mea şi a fost greu să nu joc. Am vrut însă să fiu 100% pregătit atunci când intru, iar acum sunt fericit să mă aflu aici şi sper să îmi ajut echipa să câştige. Antrenorul m-a întrebat dacă pot să joc şi i-am spus că pot. Întreg staff-ul şi toţi colegii sunt alături de mine, îmi oferă tot suportul lor, aşa că mâine voi da 100% pe teren dacă voi juca. Îmi era dor de atmosfera de pe Giuleşti şi de sentimentul pe care îl ai când eşti pe gazon”, a spus Jayson Papeau la conferința de presă dinaintea meciului cu Chindia Târgoviște.

Papeau: „Am nevoie de puţin timp pentru a reveni la forma mea!”

Deși este dornic să revină cât mai curând în prima echipă a Rapidului, Papeau recunoaște că mai are nevoie de timp pentru a ajunge la forma de joc de dinaintea accidentării.

„Înainte de accidentare eram într-o formă clar mai bună decât în acest moment. Însă am nevoie să joc ca să prind încredere. Am nevoie de contacte mai dure, aşa cum sunt în timpul partidelor oficiale, pentru că la antrenamente este diferit. Deci mai am nevoie de puţin timp pentru a reveni la forma mea. Mâine ne aşteaptă un meci dificil, avem nevoie de cele trei puncte. Echipa şi-a îndeplinit obiectivul, s-a calificat în play-off, un lucru important pentru club. Dar eu îmi doresc să încheiem sezonul regulat mai sus de locul pe care suntem acum”, a mai spus francezul.

Rapid întâlneşte, sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul din Giulești, formaţia Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa cu numărul 27 din Superliga.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!