Universitatea Craiova a obținut o victorie logică, 2-0 cu Dinamo pe Arena Națională, și a revenit la trei puncte de liderul FCSB într-un meci în care gazdele au ținut ritmul doar în prima parte. Echipa mai bună, Craiova a rezolvat partida grație vedetelor Mitriță, Baiaram și Bancu, dar și datorită unei mutări inspirate a lui Rădoi, care a simțit bine vulnerabilitatea din jocul adversarului și a știut să profite în partea a doua.
Care sunt concluziile confruntării de pe cel mai mare stadion al țării?
Un Dinamo schimbat. În rău!
Capabilă să marcheze de patru ori pe terenul Universității Cluj etapa trecută, Dinamo intra în derby cu gândul de a egala Șepcile Roșii în clasament și a se apropia la doar două lungimi de locul al treilea, dar meciul de luni seară nu a avut nimic în comun cu partida de pe Cluj Arena.
Fără Homawoo, intrat abia în ultima jumătate de oră, Boateng și Gnahore, Kopic a fost nevoit să improvizeze în apărare, a apelat la Cristi Costin în flancul drept al atacului, însă alegerile atrennorului croat nu au fost deloc inspirate. Cu Selmai șters undeva în partea stângă, greul a picat pe Olsen, Cîrjan și Milanov, iar cei trei au simțit din plin lipsa lui Gnahore și le-au permis adversarilor de la mijlocul terenului să preia rapid inițiativa și să o scape doar în puține momente.
Tactica lui Dinamo a fost de multe ori rigidă și a constat în scoaterea baloanelor la margine, de unde s-a tot încercat alimetarea lui Stipe Perica cu mingi utile. Lucru care s-a întâmplat de doar două ori în primele 45 de minute, când croatul a găsit de două ori culoarul de șut, dar mai întâi a tras pe lângă, apoi execuția i-a fost blocată de Laurențiu Popescu. În rest, ritmul a avut de suferit, Cîrjan s-a implicat prea puțin și a fost prea inspirat și singura ocazie cu adevărat importată a venit în repriza a doua, la o reluare a rezervei Alex Pop, după un corner, respinsă de apărarea olteană.
"Câinii" au construit modest și când elevii lui Rădoi, la adăpostul a două goluri avantaj pe tabelă, au făcut un foarte logic pas în spate. 90 de minute în care Dinamo și-a arătat limitele tehnico-tactice, dar și pe cele fizice.
Vedetele și Rădoi țin vii speranțele la titlu
Pentru olteni, startul a fost unul bun, cu o bară a lui Anzor în minutul 5 și cu Mora ajuns o secundă prea târziu pentru a putea deschide scorul. Iar prima repriză a continuat cu multe încercări pe flancuri, în special în cel ocupat de Mitriță și Bancu, dar fără o altă situație periculoasă în afara unui șut al lui Safira (28) respins de Golubovic.
Totul s-a schimbat imediat după pauză, când Rădoi a avut inspirația de a nu-l mai ține pe Mitriță blocat în flancul stâng și și-a trimis starul pe poziția de număr zece pentru a profita de lentoarea din compartimentul median al lui Dinamo și a găsi mai mult spațiu în care să-și pună în valoare tehnica, viteza și viziunea.
O mutare care i-a trasat și mai multe sarcini ofensive lui Nicușor Bancu, internaționalul român devenind un pericol și mai mare pe flancul ocupat de vulnerabilul Sivis. De acolo, din banda stângă, Bancu a așezat o minge pe capul lui Baiaram (53) și atacantul dreapta a punctat de lângă Luna pentru a 11-a oară în acest sezon.
La 1-0, cu o bancă subțire a lui Dinamo și fără soluții ofensive pentru Kopic, Craiova a știut să joace cartea contraatacului, iar dintr-o astfel de fază a și rezolvat meciul. Baiaram a sprintat 60 de metri cu mingea la picior, Milanov a putut doar să-l urmărească cu privirea, pasa pentru Mitriță a venit logic, la fel și golul vedetei: spațiu prea mult oferit de Mărginean, o privire spre poartă și un șut cu interiorul, marcă-înregistrată, pe lângă Golubovic.
Istoria s-a scris simplu în Dinamo - Craiova
Istoria lui Dinamo - Craiova 0-2 s-a scris simplu, cu valoarea individuală superioară a oltenilor făcând diferența într-o partidă în care bucureștenii au fost lenți, previzibili și neinspirați. Rădoi pleacă cu trei puncte importante de la București și o face și pentru că a citit exemplar slăbiciunile din tabăra lui Kopic.