Universitatea Craiova cere suspendarea campionatului! Motivul invocat de olteni

Universitatea Craiova Superliga Universitatea Craiova
Iosif Pintilie
Data publicarii: Vineri 12 Noiembrie 2021, 08:08
Data actualizarii: Vineri 12 Noiembrie 2021, 09:15

Universitatea Craiova își dorește ca actuala ediție a Ligii 1 să fie suspendată temporar.

Practic, oltenii consideră că nu ar trebui să se joace meciuri oficiale în prima divizie până când suporterii vor avea acces pe stadion. Prin persoana lui Sorin Cârțu, Craiova a solicitat suspendarea actualei ediții a campionatului.

Noi suntem afectați că nu putem evolua cu spectatori. Mai bine se întrerupea campionatul și să jucăm iar atunci când vor putea veni spectatorii.

Bine era să le dea drumul celor vaccinați, nu să fie toată lumea pedepsită. E o bătaie de joc!”, a declarat Cârțu la Digi Sport.

Pentru Universitatea Craiova urmează o perioadă complicată. FC Argeș, FCSB, FC Botoșani, FC Voluntari și UTA sunt viitorii adversari ai oltenilor. Doar meciurile cu FCSB și UTA vor fi jucate în calitate de gazdă.

Basarab Panduru, încântat de ceea ce a găsit la Craiova

Basarab Panduru, adus recent de Laurențiu Reghecampf în stafful său, consideră că Universitatea Craiova are șanse bune pentru a se lupta la titlu  în acest sezon.

"Eu zic că e totul ok. Suntem oameni care ştim ce trebuie să facem, toţi băieţii suntem foarte buni. Am spus că în zona arabă era mai greu, nevorbind engleza, cu portughez, da, mă înţelegeam cu brazilienii mai bine. Aici e normal că e mai uşor.

E puţin mai complicat, că fotbalul din ziua de azi e mai complicat. Văd jucători care preiau cu talpa, nu am văzut atâtea exterioare câte am văzut acum. Aştia sunt tinerii din ziua de azi. Ori trebuie să înţeleg eu asta, ori să-i fac eu să înţeleagă că exteriorul ăsta e bun în anumite momente. 

De ce e mai bine să joci simplu? Nu e bună preluarea cu talpa, că ai crampoane. Ce fotbalişti preiau mingea cu talpa? La sală merge, că ai talpa de cauciuc. Preluarea, pasa trebuie să fie ok. O să le explic, probabil că o să-i fac să înţeleagă. Uneori merge exteriorul, când aşa cere situaţia. Nu ai cum să joci doar cu exteriorul. Sunt foarte tineri unii dintre ei, mai tineri decât copiii mei. Nu te lasă nimeni azi să faci 'floricele' pe loc.

Ştiu de ce sunt acolo, să-i ajut. Nu sunt acolo să-i cert. Am grijă de toată lumnea, ajut pe toată lumea. Trebuie să se obişnuiască şi eu cu mine. Vor avea încredere în mine, uşor, uşor. Ce m-a surprins în bine e seriozitatea tuturor. Nu văd jucători care să nu fie serioşi. 

În ultimii doi ani, trei, Craiova a fost mereu candidată la titlu. De fiecare dată a câştigat CFR, tot CFR e pe primul loc şi e într-o situaţie foarte bună, chiar şi cu înjumătăţire. Vom face tot ce putem să ne batem la campionat, toţi oamenii sunt serioşi. E implicare totală", a spus Basarab Panduru pentru Telekom Sport

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!