EXCLUSIV Declarația zilei, după ce Burleanu a anunțat când se implementează VAR: ”Extraordinar! Ca atunci când a câștigat Iohannis”

Valeriu Iftimie VAR Superliga Ovidiu Hategan
Iosif Pintilie
Data publicarii: Marti 14 Decembrie 2021, 20:41
Data actualizarii: Marti 14 Decembrie 2021, 20:52

Răzvan Burleanu a anunțat că sistemul VAR va fi implementat în România din vară.

Supercupa României dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, din iunie, va fi primul meci din competițiile interne ce va avea parte de suportul VAR.

Partida va fi arbitrată, cel mai probabil, de Ovidiu Hațegan sau de Istvan Kovacs, centralii români care au lucrat deja cu arbitrajul video în competițiile europene.

  • Fără VAR în Liga 1 și în acest sezon! Când se va putea implementa sistemul de arbitraj video în România

Valeriu Iftime, despre implementarea VAR

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, una dintre echipele cele mai dezavantajate de evoluțiile slabe ale arbitrilor, s-a bucurat foarte tare când a auzit când vom avea arbitraj video în România.

Extraordinar! E vestea ca atunci când a câștigat Iohannis președenția. Numai să-l facă, adică dacă nu e doar o sperietură la milioanele de greșeli pe care le fac arbitri, pentru că e o perioadă neagră în viața lor, și nu-s speriați, sper să pună VAR-ul. E ca la sărac, nu îi bagă și în plasă. Nu de alta, dar vor fi arbitri care vor fi doar la VAR, să fie acolo la fiecare fază.

E o veste bună, sper să se întâmple. După ultimele două etape, suntem categoric cea mai dezavantajată echipă, în ultimele două etape au fost două faze incredibile”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru www.sport.ro și PRO TV.

 

Inițial se răspândise informația potrivit căreia VAR-ul va fi inaugurat încă din play-off, însă Vassaras a întărit de ieri, din conferința de presă, faptul că nu este posibilă implementarea Sistemului de Arbitrj Video încă din meciurile care vor stabili clasamentul final al Ligii 1. 


E gata! Care va fi primul meci cu VAR din fotbalul românesc  pe www.sport.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!