Pentru "câini", însă, meciul din Oltenia nu e doar o simplă formalitate, ci reprezintă ultima miză a unui campionat tumultuos: locul cinci și o sumă importantă de bani.

Oltenii, deși cu sacii în căruța europeană după eșecul Rapidului cu CFR Cluj, scor 1-4, încă mai trag speranțe la podium. Au nevoie de victorie cu Dinamo și de un pas greșit al clujenilor pentru a urca pe locul 3. 

De partea cealaltă, echipa din Ștefan cel Mare țintește poziția a cincea, o performanță ce ar aduce în conturile clubului aproximativ 140.000 de euro, diferența din drepturile TV. Pentru asta, Dinamo trebuie să învingă în Bănie, iar Rapid să nu câștige la Universitatea Cluj.

Incertitudine pe banca tehnică

Dacă la nivel administrativ miza financiară este clară, scrie Dinamo1948.club (site administrat de fanii dinamoviști), rămâne de văzut care va fi abordarea tehnică a lui Zeljko Kopic, revenit la antrenamente alături de Patrick Olsen. Cu Astrit Selmani scos din calcule printr-un cartonaș galben "strategic" și cu Răzvan Patriche retras oficial după meciul cu "U" Cluj, antrenorul croat se află în fața unei decizii importante.

Va miza Kopic pe un prim unsprezece cât mai apropiat de cel ideal, pentru a forța obținerea punctelor vitale în fața unei echipe a Craiovei dornice să ofere un ultim spectacol fanilor sau va acorda minute prețioase tinerilor de pe bancă, jucători cu mai puține apariții în acest sezon, într-o perspectivă de viitor?

Cert este că, după fluierul final din Oltenia, se va trage linie peste acest sezon, iar Dinamo va intra într-o "vacanță activă", așa cum anunță oficialii. Se prefigurează o perioadă agitată pe piața transferurilor, cu numeroși jucători pe radarul "câinilor".

Dinamo întâlnește Universitatea Craiova, sâmbătă seara, de la ora 21:00, în ultima etapă din play-off-ul Superligii.