GALERIE FOTO Cvartetul de pe banca echipei lui Mititelu. FCU Craiova a învins-o pe Dinamo fără un antrenor cu licența PRO

Dan Vasilica antrenor FCU Craiova Eduard Zelgin FCU Craiova Florin Dragan Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 17 Septembrie 2023, 08:14
Data actualizarii: Duminica 17 Septembrie 2023, 08:14

Trei persoane au dat indicații jucătorilor la meciul de pe Arena Națională.

După meciul cu Dinamo antrenorul interimar a anunțat că la echipă va sosi un tehnician cu calificările necesare, în perioada următoare.

Tridentul Drăgan-Vasilică-Zelgin, pe banca Craiovei 

Pentru partida contra trupei lui Ovidiu Burcă, pe banca oltenilor au stat patru angajați au clubului. Primul a fost Florin Drăgan, deținător de licența A și considerat antrenorul interimar în acte. Acesta a fost angajat al clubului pe mai multe poziții, inclusiv la Centrul de Copii și Juniori și a lucrat alături de Joao Janeiro și Nicolae Dică, care au rezistat foarte puțin pe banca echipei familiei Mititelu în acest sezon. 

Al doilea om important din staff este Dan Vasilică, cel care a fost antrenor principal interimar în sezonul trecut, după plecarea lui Marius Croitoru. Acesta deține tot licența A și este de profesie preparator fizic, el conducând încălzirea jucătorilor la partida cu Dinamo. Al treilea om care a stat pe banca Craiovei la confruntarea cu Dinamo a fost Eduard Zelgin, fostul team manager și actualul președinte al clubului, fost jurnalist sportiv și moderator de emisiuni la mai multe publicații și televiziuni românești. Pe bancă a stat și directorul sportiv Robert Săceanu, fost jucător al echipei (2005-2008, 2013-2014).

FCU Craiova, aproape de play-off. Dinamo, în subsolul clasamentului 

"Câinii" au pierdut la limită, scor 0-1, partida cu FCU Craiova, din etapa a noua a Superligii. Partida s-a disputat pe Arena Națională, în fața a peste 10.000 de spectatori, dintre care doar 100 de fani ai formației oltene. Dinamo a avut o posesie mai bună și câteva ocazii bune de poartă, printre care și o bară în minutele de prelungire ale partidei, dar oaspeții au fost mai pragmatici și mai tăioși pe contraatac și s-au impus după golul lui Baeten (min. 61).

În urma acestui rezultat, FCU Craiova ocupă poziția a șaptea în clasament, cu 12 puncte acumulate în 9 etape jucate (+1), în timp ce Dinamo se află pe locul al 12-lea (8 puncte, 9 etape, -9). Echipa familiei Mititelu se află la egalitate cu Sepsi OSK (12 puncte, 6 meciuri, +5), echipa aflată pe ultimul loc calificabil în play-off, dar covăsnenii au trei meciuri mai puțin jucate.

Sub Dinamo în clasament se mai află Oțelul (7 puncte, 8 meciuri), UTA Arad (7 puncte, 8 meciuri), Poli Iași (6 puncte, 7 meciuri) și FC Botoșani (4 puncte, 8 meciuri). În etapa următoare, "alb-albaștrii" vor întâlni pe Oțelul Galați (acasă), în timp ce bucureștenii vor înfrunta pe campioana FCV Farul Constanța (acasă).

Foto - Gabriel Chirea

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!