VIDEO EXCLUSIV Transferul lui Florinel Coman la arabi, analizat dur: ”Alegere nepotrivită” / ”La vârsta lui banii nu sunt primordiali”

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 17 Mai 2024, 10:39
Data actualizarii: Vineri 17 Mai 2024, 13:48

Florinel Coman (26 de ani) e pe punctul de a părăsi noua campioană a României.

FCSB negociază cu Al Duhail pentru transferul lui Florinel Coman. După șapte ani petrecuți la formația din Berceni, șeptarul brăilean e pe cale să plece de la gruparea roș-albastră, care a câștigat titlul în actuala ediție a Superligii României încă din etapa #7 a play-off-ului.

Transferul lui Florinel Coman la arabi, analizat dur: ”Alegere nepotrivită” / ”La vârsta lui banii nu sunt primordiali”

George Bănică, fost jucător în Liga 1 la Dinamo, a fost invitatul lui Andru Nenciu la emisiunea Poveștile Sport.ro unde, printre altele, a vorbit despre Florinel Coman.

Cu o vastă experiență în străinătate, mai exact în campionatul Belgiei, fostul fundaș a menționat că șeptarul campioanei nu ar trebui să se gândească la partea financiară, ci la transferul într-un eșalon puternic din Europa.

”(n.r. Ți se pare că alegerea lui de a pleca la o echipă din Qatar e cea mai bună?) Din punctul meu de vedere nu. La vârsta pe care o are nu cred că trebuie să pui în balanță partea financiară. Cred că ar fi fost mai potrivit să aleagă campionatul Franței, poate, în primă instanță. 

Și de acolo, să zici, că merge mai departe în La Liga, Championship sau Bundesliga. 

Ochi sunt. Dar jucătorul e cel care decide în ultimă instanță. Fără voința jucătorului nu poți să convingi. Alegerea e a lui. Din punctul meu de vedere nu e cea mai potrivită”, a spus George Bănică la Poveștile Sport.ro.

George Bănică a fost legitimat la Dinamo, Sportul Studențesc (România), Tatabanya (Ungaria) și KFC Tielen, Vervietois, La Louviere, KRC Mechelen, FC Wezel Sport (Belgia).

VIDEO Emisiunea integrală cu George Bănică la Poveștile Sport.ro

De când se află la FCSB, Florinel Coman a bifat 233 de apariții, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de 63 de ori și să paseze decisiv în 62 de situații diferite, în peste 15 mii de minute petrecute în echipamentul clubului.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!