VIDEO Toni Petrea a dezvăluit pe cine va opta în atac în acest sezon: „Are motivație suficientă la noi!” 

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 16 Iulie 2022, 14:35
Data actualizarii: Sambata 16 Iulie 2022, 15:45

Antrenorul FCSB-ului a vorbit înaintea primului meci din Superligă, cu U Cluj. 

În primul meci din noul sezon, FCSB va primi vizita celor de la U Cluj, duminică, pe Arena Națională, de la 21:30, LIVE TEXT pe www.sport.ro.  

Înaintea duelului cu Erik Lincar (43 ani), Toni Petrea (47 ani) a primit o veste proastă. Andrei Dumiter (22 ani) a suferit o întindere la ligamente la antrenament, iar tehnicianul nu se va putea baza pe serviciile sale următoarele 3 luni. 

Cu toate acestea, Petrea a indicat că va miza pe formula din ultimele două sezoane, când Florin Tănase (27 ani) a fost utilizat în rolul de atacant central. 

„Tănase e golgheterul ultimelor două sezoane, e un jucător important pentru club, mai ales că nu este un atacant veritabil. Asta spune totul despre valoarea lui și despre modul în care vede fotbalul. Are motivație suficientă la noi”, a precizat Toni Petrea, la conferința premergătoare meciului cu U Cluj. 

FCSB mai are doi atacanți în lot: pe Ianis Stoica (19 ani) și Ivan Mamut (25 ani). Însă, Erik Lincar este curios cu cine vor juca roș-albaștrii în apărare, după ce Rachid Bouhenna (31 ani) și Iulian Cristea (27 ani) au fost declarați accidentați. 

Erik Lincar: „Nu am niciun fel de emoție!” 

„Nu am niciun fel de emoție, pentru mine că antrenez la Liga 3, Liga 2 sau Liga 1 e cam același lucru. E adevărat, calitatea adversarului este mult mai bună. Din acest motiv am făcut și cele nouă transferuri până în acest moment. 

Omogenitatea celor de la FCSB o știm foarte bine, pentru că ei deja de câțiva ani au jucători care joacă împreună. Singura lor zonă în care au tot încercat să schimbe și au căutat jucători au fost pe axul central la fundași. 

Acolo chiar sunt curios să văd cu ce formulă vor începe, în rest nu cred că vor fi schimbări prea mari în primul 11, față de ultimele jocuri amicale”, a declarat Erik Lincar, pentru site-ul oficial al celor de la Universitatea Cluj. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!