Marius Baciu, antrenorul gazdelor, a anunțat la conferința de presă premergătoare partidei că Valentin Crețu s-a accidentat înaintea confruntării.
Valentin Crețu, incert înainte de FCSB - FC Botoșani
Fundașul dreapta în vârstă de 37 de ani este incert înaintea jocului cu FC Botoșani, după cum a comunicat Baciu.
„Crețu a avut o problemă medicală, o să vedem și la el dacă ne putem baza pe el. Pe dreapta avem Labonne, Cisotti, care pot juca acolo”, a transmis Marius Baciu, la conferința de presă premergătoare meciului FCSB - FC Botoșani.
Crețu, titular în ultimii ani la FCSB
Valentin Crețu evoluează la FCSB din august 2019, de când a fost transferat de la Gaz Metan Mediaș pentru 125.000 de euro.
De atunci, Crețu a jucat în 251 de meciuri pentru roș-albaștri, în care a marcat un gol și a oferit 22 de pase decisive.
Apărătorul lateral a câștigat de două ori campionatul, de două ori Supercupa și o dată Cupa României cu FCSB.