NEWS ALERT Surpriză la FCSB! Abia transferat, un jucător poate pleca: "Gigi e foarte nemulțumit de el. A zis: 'Bă, m-am luat după voi'"

Gigi Becali FCSB Mihai Stoica vadim rata Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 August 2022, 20:39
Data actualizarii: Luni 29 August 2022, 20:43

Mihai Stoica a dezvăluit că Gigi Becali este foarte nemulțumit de unul dintre jucătorii transferați la FCSB în această vară.

Managerul general de la FCSB a explicat că Gigi Becali nu este deloc încântat de evoluțiile lui Vadim Rață (29 de ani), mijlocașul cumpărat de la FC Voluntari în urmă cu puțin mai mult de două săptămâni.

Gigi Becali, dezamăgit de Vadim Rață

Întrebat dacă este posibil ca Gigi Becali să renunțe deja la Vadim Rață, Mihai Stoica a transmis că internaționalul din Republica Moldova ar putea merge doar la FC Voluntari, având în vedere că a evoluat deja pentru două cluburi în acest sezon.

"Gigi e foarte nemulțumit de Rață. A zis: 'Bă, m-am luat după voi'. Noi niciodată nu putem să știm cum face un jucător tranziția de la o echipă la alta. (n.r - E posibil să plece de acum?) Rață poate să plece doar la Voluntari, nu știu, habar n-am ce discuții sunt, dar asta e realitatea.

De exemplu, Țucudean a fost la Dinamo, părea interesant, a fost în Belgia. A venit la Steaua și nimic. Nu știa cum să scape de el. După care, la Viitorul a început ușor, ușor, a câștigat campionatul, iar la CFR Cluj a fost senzațional, senzațional!", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Vadim Rață a jucat în doar trei meciuri la FCSB: 45 de minute contra Chindiei (3-2), 18 minute în manșa tur cu Viking (1-2) și o repriză contra lui Hermannstadt (2-2).

  • 350.000 de euro a plătit FCSB pentru transferul lui Vadim Rață de la FC Voluntari

Cine este Vadim Rață, fotbalistul transferat recent de FCSB

Vadim Rață a sosit în fotbalul românesc în februarie 2019, când a fost transferat de Chindia Târgoviște. În vara anului trecut, moldoveanul a făcut pasul la FC Voluntari.

Anterior, mijlocașul a evoluat doar în țara natală, la formații precum Sheriff Tiraspol, Zaria Bălți, CSF Speranța Nisporeni sau Milsami Orhei.

La naționala Republicii Moldova, Rață are 28 de meciuri și un gol. Unica reușită a venit contra Franței, pe Stade de France, în noiembrie 2019, la un meci din preliminariile EURO 2020, pierdut de echipa sa, scor 1-2.

  • 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Vadim Rață, conform Transfermarkt
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!