Sorin Cârțu face praf un fotbalist din Liga 1

Sorin Cartu Juan Bauza Superliga Superliga Sorin Cârțu
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 Aprilie 2024, 22:19
Data actualizarii: Miercuri 17 Aprilie 2024, 22:18

Recent, a apărut informația conform căreia FCSB ar fi aproape să-l transfere pe Juan Bauza în perioada de mutări din vară.

Cotat de Transfermarkt la un milion de euro, mijlocașul ofensiv argentinian e legitimat la FCU Craiova din iulie 2022 și ar mai avea contract în Bănie până la finele stagiunii 2024/25.

Sorin Cârțu face praf un fotbalist din Liga 1

Sorin Cârțu, fost președinte la Universitatea Craiova, a punctat că în cazul în care Juan Bauza ar fi un jucător de ”mare valoare”, atunci oltenii nu s-ar mai lupta pentru salvarea de la retrogradare.

FCU Craiova e pe ultima poziție cu 17 puncte. În play-out-ul Superligii României, clubul patronat de Adrian Mititelu a înregistrat trei rezultate negative și o remiză.

”Bauza e fotbalist bun, dar nu e un jucător constant. Are și momente de cădere. A arătat în unele meciuri că are valoare, dar ar fi trebuit să fie mult mai important pentru echipă și echipa să nu fie unde este acum, cu aceste emoții.

Este un jucător care scoate adversarul din joc, poate să rupă echilibrul jocului, dar dacă avea așa o mare valoare, echipa putea să fie în altă zonă a clasamentului”, a spus Sorin Cârțu, potrivit ProSport.

Bauza a fost transferat definitiv de FCU Craiova în iulie 2022, pentru 150.000 de euro, moment în care era cotat de site-urile de specialitate la 350.000 de euro.

Acum, fotbalistul care și-a trecut în cont 17 reușite și 20 de assist-uri în 82 de apariții pentru trupa din Bănie este estimat de Transfermarkt la un milion de euro.

Argentinianul a mai fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Csikszereda, Colon, Gornik Zabre, Gimnasia, CA Colon II și Unida.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!