După o primă repriză tăcută, modestă și fără ocazii, Rapid a început actul secund în forță. La pauză, Costel Gâlcă l-a introdus pe Antoine Baroan în locul lui Timotej Jambor, iar francezul a înscris o ”dublă” (60', 69').
Cu șase minute înainte de încheierea timpului regulamentar, Hervin Ongenda, care a trecut pe la Rapid, a înscris superb dintr-o lovitură liberă, la care austriacul Franz Stolz nu a avut replică.
”Semnal de alarmă!” Ce au reprezentat bannerele ”????” și ”!!!!” afișate de rapidiști la meciul cu FC Botoșani
În prima repriză, facțiunea ”Original” din galeria lui Rapid a afișat în permanență bannere și steaguri cu semnele exclamării și întrebării, ca la o zi după meci să explice printr-un comunicat și motivul.
Pentru actul secund, facțiunea care s-a despărțit de Peluza Nord și e prezentă în Giulești în sud, a afișat steagurile obișnuite.
”'Cum ne văd unii angajați ai clubului' versus 'cum suntem noi de fapt'.
Aseară am vrut să tragem un semnal de alarmă prin afișarea unor semne de punctuație în locul recuzitei clasice care ne-a consacrat, vizavi de situația în care ne aflăm, în urma deciziei luate de unii angajați ai clubului Rapid București de a interzice accesul în Peluza Sud cu bannerul principal, dar și cu promisiunea că, pe viitor, măsurile vor deveni și mai severe implicit, să ni se interzică accesul și cu steaguri sau tobe.
Totodată, dorim să precizăm foarte clar că nu a existat nicio înțelegere din partea noastră, ca suporteri, privind mutarea în alt sector decât cel pe care îl ocupăm în prezent. Această idee, care a început să fie vehiculată în anumite cercuri, este complet falsă. Mai ales în contextul în care în sectorul 106 se comercializează pachete Family Pack, iar acolo se află atât suporteri care doresc să admire atmosfera, cât și posesori de abonamente valabile exclusiv în acel sector”, a scris Original pe Facebook.