Se rupe Arena Națională! Câte bilete s-au vândut la FCSB - CFR Cluj

Gheorghe Mustata FCSB FCSB - CFR Cluj Superliga Galerie FCSB (vs. Rapid) / Sursă Foto - Gabi Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 11 Mai 2024, 08:07
Data actualizarii: Sambata 11 Mai 2024, 08:13

Meciul dintre FCSB și CFR Cluj este programat sâmbătă, de la ora 20:00, și poate fi urmărit pe www.sport.ro în format LIVE TEXT.

Se anunță un stadion plin înainte de meciul de sâmbătă, la finalul căruia cei de la FCSB vor primi trofeul de campioni, așteptat de nouă ani de zile.

Cu o zi înainte de meciul așteaptat de toți suporterii noii campioane, Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB-ului, a anunțat câte bilete s-au vândut pentru această partidă.

Aproximativ 52.000 de suporteri sunt așteptați pe Arena Națională pentru a sărbători alături de jucătorii formației din Berceni titlul de campioană, spune Mustață.

Gigi Mustață: ”Se vând foarte multe bilete”

Dacă va fi așa, atunci meciul dintre FCSB și CFR Cluj va stabili un nou record de asistență pentru actualul sezon de Superligă.

„La momentul în care vorbim amândoi, și la momentul la care discutăm sunt peste 52.000 de bilete. S-au mai oprit o mie sau două pentru case. Nu există zone tampon. Se vând foarte multe bilete, cei de la Cluj vor fi băgați fix la inelul 3, la tribună.

Vor fi 10-15, câți vor veni, vor sta acolo. Noi tot timpul ne-am ținut de cuvânt. Dacă au vrut băieții acolo, acolo i-am dus“, a spus Gigi Mustață, la Fanatik.ro.

Miza meciului este mult mai mare pentru CFR Cluj, care luptă pentru accederea în Conference League. Ardelenii conduși de Dan Petrescu ocupă locul 3, cu 40 de puncte, la egalitate cu ocupanta poziției secunde, Universitatea Craiova.

Cum arată topul asistențelor din acest sezon:

1. FCSB - Rapid 2-2 (45.143 spectatori)

2. Rapid - FCSB 4-0 (43.283 spectatori)

3. FCSB - Rapid 1-2 (40.563 spectatori)

4. FCSB - Universitatea Craiova 2-0 (32.227 spectatori)

5. FCSB - Farul Constanța 2-1 (29.347 spectatori)

6. FCSB - CFR Cluj 1-0 (28.519 spectatori)

7. Universitatea Cluj - FCSB 0-0 (23.893 spectatori)

8. Dinamo București - FCSB 0-1 (22.926 spectatori)

9. Universitatea Cluj - CFR Cluj 3-4 (22.614 spectatori)

10. FCSB - Universitatea Craiova 3-0 (21.304 spectatori)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!