Se alege PRAFUL de CFR Cluj? Reactia teribila dupa o noua infrangere: "Ar trebui sa plecam toti!" Ce urmeaza la vara:

CFR Cluj Liga I Ricardo Cadu U Cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 25 Martie 2014, 09:47
Data actualizarii: Marti 25 Martie 2014, 09:47

►PRO TV prezinta: Petrolul - Astra, miercuri 20:30 si Steaua - Dinamo, joi 20:30! Fotbal pentru toata lumea!

CFR inca nu si-a revenit in acest sezon si pare ca se afunda tot mai mult din cauza problemelor financiare.

Fosta campioana a Romaniei nu mai are obiectiv in acest an unul dintre primele locuri. In schimb, dupa o infrangere istorica: 1-2 acasa, cu U Cluj, echipa din Gruia este la doar 7 puncte de linia retrogradarii.

Verdictul a fost dat de capitanul Ricardo Cadu, cel care este langa echipa inca din 2006:

"Ar trebui sa plecam toti de la echipa! Ne-au batut, au fost mai buni ca noi, se intampla la fotbal. Am crezut ca putem mai mult, dar asta e situatia, asta e. Ar fi trebuit sa jucam mai bine, sa avem mai multa atitudine, nu am avut, asta e. E foarte greu sa ne motivam, sunt probleme.

Mai avem nevoie de 6-7 puncte si trebuie sa batem. Nu mai avem niciun obiectiv, ci doar sa facem 5 puncte, sa ramanem in prima liga. E mare frustrarea, pentru ca nu am crezut ca la CFR putem ajunge unde am ajuns, dar asta nu depinde de noi.

Pentru CFR si pentru noi e foarte rusinos acest rezultat. Ar trebui sa plecam cu totii, sa vina o echipa noua. Daca nu sunt mulțumiti cu mine si daca va fi la fel si la anul, nu mai vreau nici eu sa raman. Atmosfera a grea, nu e usor, dar acum avem meci sambata cu Pandurii si trebuie sa batem, sa facem ceva", a spus Ricardo Cadu pentru Digi.

La vara, situatia se poate complica si mai tare: 9 jucatori vor ramane liberi de contract; in plus, clubul are probleme cu banii inca de acum si devine greu de crezut ca se mai poate schimba ceva.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!