Saptamana LOGO in Romania :) La o zi dupa controversa logo-ului pentru Bucuresti, FRF a prezentat azi logo-urile pentru Liga 2 si Liga 3. Cum arata

logo FRF Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 04 Mai 2017, 14:49
Data actualizarii: Joi 04 Mai 2017, 15:03

Razvan Burleanu a prezentat astazi noile logo-uri si sloganuri pentru ligile inferioare.

La doar o zi dupa controversa logo-ului pe care Primaria Capitalei l-a ales pentru Bucuresti, FRF a prezentat noile logo-uri pentru Liga a II-a si Liga a III-a.

Ligile inferioare au de astazi si noi sloganuri: "Marea performanta incepe aici", pentru Liga a II-a, si "Echipa ta, fotbalul tau", pentru Liga a III-a.

Presedintele FRF e convins ca acesta este primul pas intr-un plan revolutionar pentru fotbalul mic.

"Nu vorbim doar de o identitate vizuala, ci de impunerea unor branduri. Logo-urile sunt doar semne si simboluri si un ne vom referi doar la imaginea vizuala, am avut asistenta din partea UEFA in privinta acestui proiect." , a explicat Burleanu.

Logo-ul Bucurestiului a fost respins azi: e copiat!

Logo-ul Bucurestiului va fi schimbat, dupa ce lucrarea care a fost desemnata castigatoare la concursurul organizat de Primaria Capitalei a fost descalificata pentru ca seamana cu unul dintre logo-urile orasului Taipei, anunta News.ro.

Potrivit Primariei Capitalei, in urma semnalelor publice privind asemanarea foarte mare dintre logo-ul declarat castigator al concursului si unul dintre logo-urile orasului Taipei, organizatorii au luat decizia descalificarii lucrarii prezentate de Narcis Teodor Lupou.

“Facem precizarea ca toti participantii la concurs au declarat pe propria raspundere ca lucrarile prezentate sunt originale”, arata municipalitatea.

Juriul va desemna in perioada imediat urmatoare un alt castigator, varianta prevazuta de Regulamentul concursului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!