Sabin Ilie a evoluat pentru Dinamo între 2001 și 2003 și pentru Rapid între vara lui 2003 și iarna lui 2005. Deși spune că ține cu ambele echipe, fostul atacant a transmis că merge pe mâna giuleștenilor.

Sabin Ilie şi-a ales favorita în derby-ul Dinamo - Rapid: „Merg pe mâna lor”

Argumentul principal folosit de fostul internațional este experiența superioară pe care o dețin jucătorii giuleșteni.

„Țin cu amândouă, dar sperăm să avem parte de un fotbal plăcut. Sunt cele mai în formă, după părerea mea, ele cu FC Botoșani și Craiova. Eu aș merge pe mâna Rapidului, pentru că au jucători cu experiență mai mare”, a declarat Sabin Ilie pentru Digi Sport.

În prezent, Rapid se află pe locul secund în Liga 1, cu 25 de puncte, la egalitate cu liderul Botoșani, în timp ce Dinamo ocupă poziția a patra, cu două puncte mai puțin. În sezonul trecut, trei dintre cele patru derby-uri dintre cele două echipe s-au încheiat la egalitate, giuleștenii impunându-se însă în turul play-off-ului, scor 1-0.