EXCLUSIV "Să vedem ce zice Gigi!" Surpriza așteptată de Ionel Ganea la FCSB

Ionel Ganea alexandru baluta FCSB FCSB transferuri Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 04 Iulie 2023, 08:03
Data actualizarii: Marti 04 Iulie 2023, 08:11

FCSB a făcut trei transferuri în această vară.

Ionel Ganea a vorbit într-o discuție cu Sport.ro despre transferurile efectuate de FCSB în această vară.

Ionel Ganea despre Alex Băluță

Antrenată de cipriotul Elias Charalambous, formația din Berceni trage speranțe că va lua titlul în Superliga după nouă ani. Până în prezent, Gigi Becali a adus trei jucători și e de părere că s-a întărit pe posturile deficitare. Fost adversar al roș-albaștrilor pe vremea când evolua pentru Brașov, Universitatea Craiova, Bistrița, Rapid, Dinamo sau Poli Timișoara, Ganea spune că Damjan Djokovic e transferul de top realizat de FCSB

Totodată, el vorbește și despre mutarea lui Alexandru Băluță de la Akademia Puskas la FCSB. "Sună bine transferul dar să vedem ce zice Gigi. Știe toată lumea cum e la FCSB, trebuie să-l convingi în primul rând pe Becali.

Băluță e un fotbalist cu calități, cadrează bine șuturile pe spațiul porții, are sclipiri în fața fundașilor adverși... Dar, cum se spune pe la FCSB, 'e grele'... L-am văzut pe Băluță cum juca la Craiova, acum e cu totul și cu totul altceva la FCSB. Nu pot să zic deocamdată dacă FCSB are șanse la titlu", a declarat Ionel Ganea, pentru Sport.ro. 

Sezonul trecut, Alexandru Băluță a strâns 27 de meciuri pentru Academia Puskaș în toate competițiile, în care a marcat două goluri și a oferit șase pase decisive. Cota atacantului, în prezent, este de 700.000 de euro, potrivit Transfermarkt. 2,6 milioane euro a plătit Slavia Praga pentru transferul lui Alexandru Băluță de la Universitatea Craiova, în vara lui 2018.

Cum l-a caracterizat Alex Băluță pe Gigi Becali

Într-un interviu pentru PRO TV și Sport.ro, Alex Băluță a vorbit despre patronul grupării „roș-albastre”, Gigi Becali. Mijlocașul a precizat faptul că latifundiarul din Pipera e un om bun, sufletist, care oferă totul pentru echipa pe care o finanțează.

„Am discutat foarte puțin (n.r - cu Gigi Becali). Nu îmi place să vorbesc direct cu patronii în general. Pentru mine cel mai important a fost să se rezolve, să ajungem la o variantă ca eu să mă decid. Cred că e un om bun, sufletist, care dă tot pentru echipă și a ajutat foarte mult echipa în toți anii”, a spus Băluță. În România, Alex Băluță a fost produs de Academia lui Gică Popescu, a evoluat pentru Chindia Târgoviște, FC Viitorul Constanța și Universitatea Craiova, de unde a făcut pasul în străinătate.

FCSB 

Antrenor - Elias Charalambous (confirmat)

Veniri - Damjan Djokovic (33 de ani / mijlocaș central / Croația, Olanda / Al Raed Buraidah / liber de contract), Alexandru Băluță (29 de ani / mijlocaș ofensiv / România / Puskas Akademia / liber de contract), Siyabonga Ngezana (25 de ani / fundaș central / Africa de Sud / 500.000 de euro)

Reveniri după împrumuturi - Ianis Stoica (20 de ani / atacant / România / FC "U" Cluj), Valentin Gheorghe (26 de ani / extremă stânga / România / Umraniyespor), Ovidiu Perianu (21 de ani / închizător / România / Chindia), Alexandru Musi (18 ani / mijlocaș ofensiv / România / Poli Iași), Ovidiu Horșia (22 de ani / extremă dreapta / România / FC "U" Cluj), Mihai Lixandru (21 de ani / închizător / România / CS Mioveni), Andrei Pandele (19 ani / mijlocaș central / România / AS FC Buzău), Marian Botezatu (22 de ani / fundaș stânga / România / Foresta Suceava), Ștefan Cană (22 de ani / fundaș central / România / Foresta Suceava), Daniel Toma (23 de ani / mijlcoaș central / România / CS Mioveni), Mihai Udrea (21 de ani / portar / România / Viitorul Pandurii Tg. Jiu), Aurelian Ciuciulete (20 de ani / mijlocaș central / România / Metaloglobus)

Plecări - Răzvan Oaidă (25 de ani / mijlocaș central / România / FC Rapid 1923 / contract încheiat), Iulian Cristea (28 de ani / fundaș central / România / Rapid / contract încheiat), Jonaas Tamm (31 de ani / fundaș central / Estonia / contract încheiat), Boban Nikolov (28 de ani / mijlocaș central / Macedonia de Nord / contract încheiat), Billel Omrani (29 de ani / atacant / Algeria / contract încheiat), Deian Sorescu (25 de ani / mijlocaș dreapta / România / Rakow Czestochowa / împrumut expirat), Sorin Șerban (23 de ani / fundaș stânga / România / Poli Iași / contract încheiat), Ovidiu Perianu (21 de ani / închizător / România / "U" Cluj / împrumutat), Ianis Stoica (20 de ani / atacant / România / "U" Cluj / împrumutat), Alexandru Musi (18 ani / mijlocaș ofensiv / România / Petrolul / împrumutat)

VIDEO Interviu cu Alex Băluță

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!