Rămas liber de contract după despărțirea de Al Tai, Andrei Cordea a ajuns pe lista lui FCSB. După eșecul dureros suferit de campioana României, la Skopje, contra celor de la Shkendija, scor 0-1, patronul roș-albaștrilor spunea că vrea să îl aducă la echipă pe Cordea.

Andrei Cordea a ajuns pe lista celor de la CFR Cluj

  • Cordea a mai evoluat pentru FCSB în perioada iulie 2021 – august 2023.
  • 1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Andrei Cordea, potrivit Transfermarkt.

Se pare însă că revenirea lui Andrei Cordea la FCSB este mai complicată decât se anticipa. Conform Fanatik, fostul jucător al campioanei, se află și pe lista celor de la CFR Cluj. Sursa citată susține că discuțiile dintre Cordea și oficialii ardeleni au început deja, iar fotbalistul ar fi cerut câteva zile de gândire.

Întrebat despre acest subiect, Cristi Balaj, președintele formației din Gruia, a refuzat să intre în detalii: ”Eu vorbesc de transferuri doar după ce au apărut pe site. De fiecare dată când au apărut anumite transferuri sau anumite informații am ajuns să ridicăm suma de transfer, să crească costurile ori să cadă transferul”, a spus Balaj.

Mihai Stoica susține că Andrei Cordea negociază cu o echipă din zona Golfului

Oficialul campioanei României a anunțat că, în acest moment, Cordea negociază cu o formație din zona Golfului, iar revenirea lui la FCSB s-ar putea produce doar în cazul în care jucătorul nu se va înțelege cu formația respectivă.

"Cordea negociază la momentul ăsta cu o echipă din zona Golfului. Are deja o ofertă pe care a refuzat-o. Negociază cu altă echipă și luni va avea un răspuns. El a găsit echipă, dar e vorba de durata contractului.

Dacă se va înțelege cu acea echipă, e subiect închis. Dacă nu, e deschis", a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.