Regretul lui Sorin Cârțu! Clubul surprinzător pe care ar fi vrut să-l antreneze mai mult: „Am avut și ghinion!”

Sorin Cartu CFR Cluj CSU Craiova Universitatea Craiova Superliga Sorin Cârțu
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 01 Aprilie 2023, 11:55
Data actualizarii: Sambata 01 Aprilie 2023, 11:55

Sorin Cârțu a prefațat meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj și a dezvăluit un regret din cariera de antrenor. 

În runda a doua din play-off, Universitatea Craiova va primi vizita CFR-ului, pe 2 aprilie, de la 21:00, LIVE TEXT pe www.sport.ro

Înaintea jocului cu actuala campioana a României, Sorin Cârțu (66 ani) a mărturisit că regretă că a antrenat în Gruia doar două luni, unde a înregistrat 7 victorii, 3 rezultate de egalitate și 7 înfrângeri în 17 meciuri. 

„Este o fostă echipă la care am antrenat o perioadă, din păcate a fost scurtă. Aș fi vrut să fie mai lungă ca antrenor, dar am avut și un ghinion pentru că așa a fost în perioada respectivă. Sunt sentimente majore pentru zona respetivă, clubul care este serios și profesionist, arată bine”, a declarat Sorin Cârțu pentru Fanatik

Avertismentul lui Sorin Cârțu înaintea de Universitatea Craiova - CFR Cluj 

Președintele Universității Craiova este conștient că atuul CFR-ului constră în exploatarea fazelor fixe. De aceea, Sorin Cârțu crede că Eugen Neagoe (55 ani) și elevii săi trebuie să pregătească foarte bine acest detaliu.

„Știu atuul lor, fazele fixe sunt un atuu pentru abordarea partidelor. Trebuie să acționăm în consecință, nu trebuie să fim surprinși în niciun moment de acel lucru. Trebuie să gândim foarte bine fazele fixe, indiferent dacă sunt cornere, laterale sau direct. Sunt executanți foarte buni și jucători care sar foarte bine la cap”, a mai spus Sorin Cârțu. 

După primul meci din play-off, CFR Cluj ocupă locul 2, cu 33 de puncte, cu 2 puncte mai puțin decât liderul Farul Constanța. În timp ce Universitatea Craiova este pe poziția a patra, cu 28 de puncte. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!