Reacția lui Nicolae Dică, după ce Andrea Compagno a plecat de la FCSB

Nicolae Dica Andrea Compagno FCSB Superliga Nicolae Dică
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 11 Februarie 2024, 10:30
Data actualizarii: Duminica 11 Februarie 2024, 10:31

Andrea Compagno (27 de ani) a plecat de la FCSB și a semnat în China.

După ce a fost trecut pe ”lista neagră” de Gigi Becali, Compagno și-a căutat o echipă și a ajuns să semneze în prima ligă din China, cu Tianjin Jinmen Tiger, grupare care a încheiat sezonul precedent din China pe locul opt.

În schimbul atacantului, Gigi Becali a obținut nu mai puțin de 120.000 de euro. În vara anului 2022, finanțatorul FCSB a plătit 1,5 milioane de euro pentru a-l transfera de la FCU Craiova.

Nicolae Dică, fostul antrenor de la FCSB, în prezent la FC Voluntari, a comentat decizia lui Gigi Becali de a scăpa de atacantul italian, golgheterul echipei din sezonul precedent.

Nicolae Dică, despre Andrea Compagno

“La cum arată clasamentul, cred că FCSB are şansele cele mai mari la titlu. Cât am fost acolo, pe mine m-a ajutat foarte mult. A avut evoluţii foarte bune. Ei nu mai au un alt atacant şi putea să îi mai ajute.

Decizia e a antrenorilor, conducătorului, cei care au vrut să îl vândă. FCSB are acelaşi tip de joc. Este acelaşi tip de joc pe care îl avea FCSB-ul şi când era Compagno în teren. El este un jucător super profesionist. În primul mandat l-am avut pe Teixeira, care era foarte profesionist. Compagno e la fel, le dădeam exemple celor tineri să înveţe de la el, să facă ceea ce face el pentru că e profesionist.

Eu acolo îl am pe Adam Nemec. Este pe acelaşi stil. Îşi face programul după antrenament, sunt foarte asemănători, să ştiţi”, a spus Nicolae Dică, la Fanatik.ro.

Produs de Palermo și Catania, Andrea Compagno a fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Due Torri, Pinerolo, Torino U19, Argentina, Borgosesia, Nuorese, Tre Fiori, FCU Craiova și FCSB.

În acest sezon, Compagno a evoluat în 23 de partide pentru cei de la FCSB, în campionat, Cupa României și preliminariile Conference League, reușind să marcheze de patru ori.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!