Cotat la 500.000 de euro de site-urile de specialitate, fotbalistul român a semnat cu Farul Constanța. Atacantul a fost prezentat la Ovidiu chiar în ziua în care fosta sa echipă, Universitatea Craiova, joacă a doua manșă din cel de-al treilea tur preliminar Conference League cu Spartak Trnava.
Reacția lui Jovan Markovic după ce a semnat cu Farul: ”Am vorbit cu mister Zicu. O să câștigăm campionatul!”
Într-un interviu pentru Farul TV, Jovan Markovic a indicat faptul că merge la Ovidiu cu gânduri mari. Vrea să își treacă în CV titlul cu echipa pregătită de Ianis Zicu și e gata să marcheze goluri și să ajute echipa în acest demers.
De asemenea, Markovic a explicat că a discutat deja cu Ianis Zicu și speră să se înțeleagă de minune cu antrenorul care i-a luat locul la începutul actualei stagiuni lui Gică Hagi pe banca tehnică.
”Vin cu gânduri mari. Vreau să câștigăm campionatul, să ajut echipa și să marchez multe goluri. Trebuie să mă antrenez bine, să joc cât mai mult. Vreau să ajut echipa cât mai mult.
Vrem să jucăm cât mai bine și să ducem echipa pe primul loc. Am vorbit deja cu mister Zicu. Sper să ne înțelegem cât mai bine și să facem treabă bună împreună”, a spus Markovic.
Jovan Markovic a bifat 149 de apariții în toate competițiile pentru Universitatea Craiova, și-a trecut în cont 28 de goluri și a oferit, pe deasupra, 14 pase decisive, în peste 6.000 de minute petrecute la club.