Ardelenii s-au impus fără emoții în deplasarea din Moldova, într-un meci în care Jovo Lukic a strălucit din nou. Atacantul a bifat o dublă, a atins borna de 13 reușite în acest sezon și împarte acum fotoliul de lider în clasamentul golgheterilor cu Dobre. Tabela a fost completată de reușita lui Drammeh pentru oaspeți, în timp ce golul gazdelor i-a aparținut lui Onghenda. Cu doar două etape rămase din sezonul regular, trupa condusă de Cristiano Bergodi a acumulat 48 de puncte.
„Victorie de senzație a Universității Cluj la Botoșani! Felicitări și mulțumiri, băieți! Ne revedem pe Cluj Arena la meciul cu Oțelul Galați pentru a reuși calificarea în play-off. Niciun meci nu este dinainte câștigat! Concentrare maximă pentru meciul cu Oțelul! Suntem mândri de voi. Haide U!”, a transmis Boc, potrivit stiridecluj.ro.
Calificarea se poate decide pe Cluj Arena
Pentru a-și asigura matematic prezența în lupta pentru titlu, Universitatea are nevoie de toate cele trei puncte în următoarea confruntare, pe teren propriu, împotriva Oțelului Galați. Un succes pe Cluj Arena ar face ca rezultatul din ultima rundă, în deplasarea cu FCSB, să nu mai conteze pentru atingerea obiectivului.
Până la următorul meci al Universității, atenția fotbalistică a orașului se mută și pe Gruia. Rivala CFR Cluj joacă astăzi, 21 februarie, de la ora 18:00, pe teren propriu, împotriva formației Petrolul Ploiești.