La capătul unui meci cu puține faze de poartă, Rapid s-a impus cu 1-0 la Ploiești. Golul lui Alexandru Pașcanu, venit după o lovitură liberă executată de Elvir Koljic, a fost decisiv pe Ilie Oană.

Costel Gâlcă, nemulțumit de ofensivă după Petrolul - Rapid 0-1

Costel Gâlcă și-a felicitat jucătorii pentru atitudine și rezultat, dar s-a arătat nemulțumit de ofensivă, care nu a produs mai mult la Ploiești. Antrenorul celor de la Rapid a vorbit și despre situația jucătorilor accidentați.

"Felicit jucătorii pentru atitudine. Adversarul nu a avut nicio ocazie de gol, dar pe faza ofensivă am suferit și noi. La finalizare, multe acțiuni au eșuat. Per total a fost bine pentru că am luat cele 3 puncte. Dacă nu mă înșel, e a 60-a victorie în istorie a clubului nostru contra Petrolului.

La Rapid e presiune tot timpul, dar jucătorii au fost destul de bine la antrenament. În timpul meciului trebuie să reacționăm mult mai bine și mai avem de lucrat. Mi-aș dori ca pe viitor să stăm mult mai bine în teren pentru că putem pune în dificultate orice adversar din Liga 1.

Mă bucur pentru Pașcanu că a intrat concentrat. A și marcat golul victoriei. E important pentru noi toți, dar și pentru el. 

În fața porții trebuie să facem mult mai mult. Avem ocazii, facem sincronizări, dar unele acțiuni se termină undeva în apropierea careului advers.

Onea va intra cu siguranță cu grupul de săptămâna viitoare. Să vedem cum se prezintă și ceilalți. Deocamdată nu știm dacă sunt toți apți pentru meciul următor.

Bolgado? E un jucător cu experiență, un jucător cu personalitate și cu siguranță ne va ajuta pe viitor. A avut timpul de care avea nevoie să se adapteze. Normal că de la zi la zi va fi mai bine și mult mai integrat în echipă.

E important că am câștigat. Galeria tot timpul ne sprijină, iar noi trebuie să o răsplătim", a spus Costel Gâlcă.

Rapid a urcat pe locul 2, cu 22 de puncte, la egalitate cu FC Argeș și Dinamo. Lider rămâne Universitatea Craiova, cu 24 de puncte. În runda următoare, echipa lui Costel Gâlcă va primi vizita celor de la Farul Constanța (sâmbătă, 4 octombrie, ora 20:30).

VIDEO Scandări rasiste și intervenția jandarmilor pe ”Ilie Oană”, la Petrolul - Rapid