Fosta campioană a României a tremurat serios pentru rămânerea în Superliga României, după 3-3 la Târgoviște și 1-1 la Constanța. Meciul a fost decis la penalty-uri, unde băieții lui Flavius Stoican s-au impus fără emoții, cu patru goluri din patru.

Flavius Stoican (49 de ani), antrenorul dobrogenilor, a tras primele concluzii după ce echipa sa a reușit să se salveze de la retrogradare la loviturile de departajare.

Printre altele, antrenorul a fost întrebat și despre viitorul său la echipă. De reamintit că Stoican a preluat Farul în play-out, imediat după ce Ianis Zicu a decis să-și dea demisia, ca urmare a ratării play-off-ului.

Flavius Stoican: ”Nu e despre mine în seara asta”

„E clar că au fost emoții, important este că s-a terminat cu bine. Vreau să-i felicit pe jucători, nu mai știau să se bucure, am văzut o descătușare din partea lor. Ne-am pregătit și pentru penalty-uri la antrenament, nu am tratat superficial această partidă.

Mă mulțumește că Farul e în Liga 1. Știam că nu va fi ușor, acești băieți au acumulat, în sufletele lor, multe supărări. Atunci când intrau pe teren aveau multe ocazii, de aceea și fotbalul ne-a răsplătit. Nu mă uit la bilanțul meu, nu e vorba despre mine în seara asta, constănțenii au o echipă în Liga 1. 

(n.r. - Rămâneți la Farul?) Nu e despre mine. Vreau să mă bucur pentru bucuria lor și oamenii să fie mulțumiți că acești băieți au alergat până în ultimul minut. Mai am un an de zile, dar nu mă ține nimic legat de un contract, e vorba dacă putem face lucruri mult mai bune și să nu mai trăim periculos, cum am trăit acum”, a spus Flavius Stoican, la flash-interviu.

Farul Constanța - Chindia Târgoviște 1-1 (4-2 d.l.d.)

  • Farul Constanța: Buzbuchi - Maftei, Larie, D. Sîrbu, Furtado - Vînă, Dican, Radaslavescu - Ișfan, Alibec, Tănasă
  • Rezerve: R. Munteanu - Gustavo, Șt. Duțu, Vojtus, G. Iancu, Doicaru, I. Cojocaru, Grigoryan, Ramalho
  • Chindia Târgoviște: Contra - Martac, Mboumbouni, Celea, Brumă - Doukoure, Honciu - Popadiuc, D. Florea, Pesic - Doumtsios
  • Rezerve: Isvoranu - Tamași, I. Roșu, Rareș, Necșulescu, Jurj, Pandele, Munoz, B. Petre