Miruță a declarat că va începe cât de curând negocierile cu entități private, astfel încât clubul Steaua să își schimbe forma de organizare și să treacă de la un club de drept public la unul de drept privat.

Miruță, dispus să stea la negocieri cu Gigi Becali

Există o singură veste astăzi, că am deschis porțile complet și că am luat decizia să parcurg orice etapă pentru ca Steaua să ajungă în Divizia A, cel puțin să nu mai aibă o barieră birocratică. Dacă sportiv mai au capacitatea de a face performanță, e un alt subiect.

Așadar, urmează să vedem cine sunt oamenii interesați, dacă sunt interesați. Ne interesează să fie cât mai mulți oameni pentru a lua cea mai bună decizie pentru club”, a spus Radu Miruță în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul Apărării a fost întrebat în cadrul conferinței de presă dacă Gigi Becali poate fi luate în considerare pentru un astfel de parteneriat cu clubul CSA Steaua. Politicianul nu a exclus o posibilă asociere cu finanțatorul de la FCSB, ceea ce ar presupune cel mai probabil o fuziune între clubul din Superliga și Clubul Sportiv al Armatei.

Nu am analizat aceste aspecte până acum. Vă spun că eu nu mă uit la persoane și la codul fiscal al diverselor societăți comerciale, eu mă uit la principii.

Principiul anunțat astăzi este un parteneriat pe care CSA să-l facă din două motive. Motivul principal este de a putea să aibă acces în Divizia A, motivul semiprincipal este că nu e în regulă ca Ministerul să aibă o susținere completă la un asemenea nivel pentru acest club de fotbal, având în vedere că activitatea principală a acestui Minister este de apărare”, a adăugat Miruță.