PSG s-ar putea despărți de Christophe Galtier! Jose Mourinho, favorit să-i ia locul

PSG Christophe Galtier Jose Mourinho Superliga Jose Mourinho
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Luni 08 Mai 2023, 15:19
Data actualizarii: Luni 08 Mai 2023, 15:23

Clubul de fotbal Paris Saint-Germain îl ia în considerare pe portughezul Jose Mourinho actualul antrenor al echipei AS Roma, pentru înlocuirea lui Christophe Galtier.

Anturajul lui Mourinho a negat orice negocieri directe, dar consilierul lui PSG, Luis Campos, a discutat cu agentul tehnicianului lusitan, Jorge Mendes.

Campos consideră că Mourinho, dublu câştigător al Ligii Campionilor, cu FC Porto şi Inter Milano, este candidatul perfect pentru a o conduce pe PSG.

Galtier, șanse minime să continue la PSG din vară

Este puţin probabil ca mandatul lui Galtier să continue pe banca echipei pariziene, după eliminările premature din Liga Campionilor şi Cupa Franţei.

Mourinho are contract cu AS Roma până în 2024, anul trecut a condus echipa giallorossa la câştigarea Europa Conference League, iar în acest sezon se află în semifinalele Europa League.

Roma va juca joi prima manşă cu Bayer Leverkusen, pe Stadio Olimpico.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!