Campioana României are nu mai puțin de șase jucători accidentați.
Edjouma și Miculescu, ultimele victime
Ultimele probleme medicale apărute în lotul lui Elias Charalambous sunt legate de Malcom Edjouma și David Miculescu. Cei doi au ieșit accidentați în meciul cu Petrolul (0-0), complicând și mai mult situația echipei.
Mihai Stoica, președintele CA al FCSB, a confirmat că Edjouma nu s-a antrenat după partida de la Ploiești și a efectuat doar un program de refacere.
„Nu s-a antrenat, nu știu ce să zic. A făcut refacere azi. Miculescu, probleme destul de mari…”, a declarat oficialul roș-albaștrilor la Prima Sport.
Edjouma a fost nevoit să părăsească terenul la pauză, după ce a acuzat probleme musculare. Mijlocașul francez a resimțit dureri încă din minutul 38, în urma unei faze în care a fost implicat și în golul anulat al FCSB-ului.
În ceea ce îl privește pe David Miculescu, acesta a fost lovit puternic de un adversar în careu la faza golului său anulat, iar situația sa medicală este încă incertă.
Șase jucători indisponibili pentru FCSB
Accidentarea lui Edjouma adâncește și mai mult criza medicală de la FCSB. Lista jucătorilor indisponibili a ajuns acum la șase nume importante:
- Mihai Lixandru – leziune a ligamentului încrucișat
- Octavian Popescu – accidentare musculară
- Darius Olaru – probleme la umăr
- Siyabonga Ngezana – indisponibil din motive medicale
- Malcom Edjouma – accidentare musculară
- Miculescu - incert
Partida dintre FCSB și Sepsi va avea loc duminică, 9 februarie, de la ora 20:00, în etapa a 26-a din Superliga României. Roș-albaștrii nu își permit pași greșiți în lupta pentru titlu. Meciul se vede LIVE TEXT pe www.sport.ro.