GALERIE FOTO Primarul inspirat de filmul „Moneyball”. Hunedoara, în șantier pentru viitorul Corvinului: cât de ușor „cade” vechiul stadion

Publicitate

Visuri mari la Hunedoara, o dată cu demolarea vechiului stadion.

Corvinul a revenit în județul Hunedoara, o dată cu partida câștigată scor 3-2, în detrimentul FC Voluntari, în etapa 11 a Superligii.

Nou-promovată în eșalonul de elită al fotbalului românesc, Corvinul Hunedoara își va juca meciurile de pe teren propriu la Petroșani, în următoarele trei sezoane, conform planului inițial de construcție a noului stadion.

Stadionul vechi din Hunedoara, ușor demolabil, potrivit rezultatelor din primele zile de lucrări

Demolarea vechiului stadion din Hunedoara a început și este programată să fie finalizată cel târziu la începutul primăverii, însă compania angajată a anunțat că își dorește să încheie procesul până la finele anului 2026.

Obiectivul se anunță, conform operațiunilor din prima săptămână de lucru, fezabil, deoarece vechile gradene erau deterioritate și permit, în consecință, o demolare ușoară.

În primele zile au fost distruse o parte din gradenele peluzelor stadionului, iar scaunele tribunei mari au fost înlăturate.

Într-o postare a contului de Facebook al Primăriei Municipiului Hunedoara, se prezintă starea precară a vechiului stadion, care prezenta riscuri structurale. „Gradene care se desprind la a doua lovitură de picon, plăci prefabricate din beton aşezate, pur şi simplu fără niciun fel de material de consolidare/întărire, direct pe un val de pământ devenit extrem de nisipos şi, automat, instabil, structuri de beton crăpate în tribune, chiar şi în tribuna mare, scări „subţiate” până la structura de fier-beton,” se menționează într-un comunicat lansat pe rețelele sociale.

În anul 2024, vechiul stadion a găzduit meciuri din sferturile, respectiv semifinalele Cupei României, Corvinul Hunedoara învingând CFR Cluj și FC Voluntari, scor 4-0, respectiv 3-1.

Primele imagini cu demolarea vechiului stadion din Hunedoara

  • Corvinul stadion 01

Primarul Hunedoarei, inspirat de filmul 'Moneyball'

Actualmente primar al Municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu a recunoscut că o parte din povestea relansării Corvinului Hunedoara a apărut în urma vizionării unui film din 2011, Moneyball, în care Brad Pitt și Jonah Hill arată ce pot realiza două minți puternice, în sportul profesionist.

„Fiind pasionat de filme sportive, văd un film la televizor, în care Brad Pitt era managerul unei echipe de baseball și i se dă pe mână un buget și i se spune să facă o echipă cu care să câștige profesionistă.

Filmul se numește Moneyball, 'Arta de a învinge.' Din film, încep să structurez niște idei. De fapt, de la ce pleca el? Un buget mic, limitat, căuta să atragă jucători care erau ori într-un con de umbră, ori au avut probleme, să îi reșapeze, pe românește,” a dezvăluit Dan Bobouțanu, în emisiunea Întrebările lui Dragotesc.

Corvinul Hunedoara și Jiul Petroșani au câte o Cupă a României în palmares

În urmă cu doi ani și cinci luni, Corvinul Hunedoara a câștigat unicul trofeu din palmaresul clubului înființat în 1921: Cupa României, după o finală cu Oțelul Galați, încheiată 2-2 în timpul regulamentar.

Diferența a fost făcută la penalty-uri, printr-o ultimă lovitură semnată de atacantul Andrei Hergheligiu.

Rivala istorică a Corvinului în județul Hunedoara, Jiul Petroșani a câștigat Cupa României în 1974, când a învins Politehnica Timișoara, scor 4-2, într-o finală disputată la București.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!