Formația dirijată de Robert Ilyes se află pe primul loc în clasamentul play-off-ului Ligii a 2-a și nu mai poate pierde promovarea până la finele actualei stagiuni.
Președintele lui Csikszereda surprinde: ”Voi fi cu adevărat fericit când unul dintre jucători va debuta la naționala Ungariei”
- CSM Reșița - Metaloglobus 1-1 a fost confruntarea care i-a conferit lui Csikszereda promovarea matematică în primul eșalon al României, prima din istoria clubului
Zoltan Szondy, președintele lui Csikszereda, a mărturisit că e fericit după promovare, dar că o să fie și mai fericit atunci când unul dintre jucătorii crescuți de Academia de Fotbal a Ținutului Secuiesc din România va da un jucător la naționala Ungariei.
”Nu mă înțelegeți greșit, sunt foarte fericit, dar promovarea în Liga 1 nu a fost niciodată cel mai important obiectiv pentru noi.
Voi fi cu adevărat fericit dacă unul dintre jucătorii crescuți de Academia de Fotbal a Ținutului Secuiesc va debuta în naționala Ungariei”, a spus Zoltan Szondy, potrivit Nemzeti Sport.
La finalul play-off-ului ligii secunde, primele două formații, care au drept de promovare, vor ajunge în Superliga noastră. Alte două echipe vor merge la barajul de promovare / menținere cu ocupantele locurilor 7 și 8 din play-out-ul Superligii.