Xinhua: Alexandru Tudorie, de la Petrolul la Wuhan Three Towns pentru 450.000 de euro

Clubul Petrolul a transmis că suma de transfer plătită de Wuhan se ridică la 450.000 de euro, potrivit agenţiei Xinhua.

Tudorie şi brazilianul Gustavo Sauer, achiziţionat şi el recent, sunt aşteptaţi să formeze un parteneriat formidabil pentru întărirea atacului echipei, a anunţat, duminică, într-o declaraţie, clubul din Super Liga Chineză fără să ofere alte detalii despre contractele celor doi.

Antrenorul principal al echipei Filipe Martins, care a preluat echipa la jumătatea lunii ianuarie, a indicat ulterior că era în căutarea unui atacant pe post de aripă care poate vorbi portugheză pentru a face echipă în atac cu atacantul Alexandru Tudorie.

''Acum ne lipseşte un atacant lateral, deci încercăm să aducem unul, preferabil unul care vorbeşte portugheză'', a spus managerul echipei, potrivit Agerpres.

Wuhan Three Towns, care a încheiat sezonul precedent pe locul 11, va juca în deplasare în primul meci al sezonului, pe 22 februarie, cu Chengdu Rongcheng.