Dupa 11 mutari facute deja in aceasta iarna, Dinamo nu se opreste cu transferurile.
Cu Marc si Naumovski in poarta, Teja a tinut sa mai aduca o intarire pentru postul de goalkeeper la Dinamo. Antrenorul "cainilor" a testat un jucator din Franta in ultimele zile si a decis sa-l pastreze pentru retur. Este vorba despre Fabien Farnolle, un fotbalist de 30 de ani, fost la Bordeaux, Libourne si Clermont Foot.
Fabien Farnolle a fost crescut de Bordeaux, dar nu a jucat niciodata la prima echipa, ci doar la a doua. A fost transferat la Vitoria Setubal, dar si la alte echipe din Ligile inferioare franceze, precum Quevilly, Lormont, Libourne si Clermont Foot, unde a jucat in ultimii 4 ani.
Fost international francez la U18, Farnolle are 5 selectii la nationala mare a statului Benin.
Acesta impresioneaza mai degraba prin fizicul sau impresionant, avand o inaltime de 1.96 metri, lucru care i-a facut pe fani sa-l compare cu "Hulk".
Pe langa Farnolle, Dinamo i-a mai luat in aceasta iarna pe Marius Niculae, Henrique, Elhamed, Valentin Muntean, Serginho, Ricardo Machado, Nicolae Grigore, Lucian Goian, Grozav, Cristescu si Naumovski.