La o zi după meci, oficialul roș-albaștrilor a recunoscut că echipa sa a avut șansă împotriva oltenilor și că a fost salvată de un portar într-o formă excepțională.
"Dacă nu ar fi fost ultima fază a meciului, ziceam că e un rezultat corect. Așa, cred că am luat un punct cu șansă, e ocazie rarisimă. Am luat un punct, pentru că am avut un portar în zi de grație. Nu am arătat bine. Rezultatul este foarte bun pentru noi, jocul mă face să fiu circumspect", a spus Mihai Stoica la Primasport.
Universitatea Craiova a dominat la capitolul ocazii și a pus presiune constantă pe poarta lui Ștefan Târnovanu, care a avut mai multe intervenții salvatoare. Baiaram, Mitriță și Mora au fost printre cei mai activi oameni ai gazdelor, însă lipsa de precizie și inspirația goalkeeperului stelist au făcut diferența.
FCSB a avut noroc, crede MM Stoica
De cealaltă parte, FCSB a încercat să răspundă prin Bîrligea, Octavian Popescu sau Cisotti, dar fără succes pe tabelă. Craiova a fost mai insistentă, mai prezentă în jumătatea adversă, însă fără a reuși să concretizeze ocaziile.
Mihai Stoica a recunoscut că norocul pare să fi revenit în tabăra FCSB-ului după ce, în sezonul regulat, echipa a fost lovită de ghinion în mai multe rânduri. "Am avut șansă în toate cele patru partide din play-off, ni s-a întors ghinionul din sezonul regulat. Nu a fost un 0-0 să adormi, ci unul intens. Craiova a jucat foarte bine, iar faptul că noi am făcut 0-0, mi se pare că nu e chiar așa dramatic", a mai spus Stoica.
În urma acestui rezultat, FCSB și-a menținut seria impresionantă de 18 meciuri fără înfrângere, în timp ce Universitatea Craiova și-a întrerupt seria de cinci victorii consecutive pe teren propriu.