VIDEO EXCLUSIV Noul stadion din Sibiu de 30 de milioane de euro „scârțâie” de la inaugurare: „Gazonul este foarte rău! Problema e interminabilă!”

FC Hermannstadt Marius Maldarasanu Sibiu stadion hermannstadt Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 11 Decembrie 2022, 13:17
Data actualizarii: Duminica 11 Decembrie 2022, 13:18

Marius Măldărășanu a vorbit la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena, despre problemele pe care le are noua arenă din Sibiu.

Sâmbătă, 10 decembrie, după doi ani de lucrări, FC Hermannstadt și-a inaugurat noul stadion. Iar evenimentul nu putea să fie mai plăcut pentru sibieni. Au „zdrobit-o” pe Farul Constanța, 4-0, liderul campionatului, într-o partidă partidă care a avut două lovituri de la 11 metri și două eliminări, câte una de fiecare parte. 

Marius Măldărășanu, nemulțumit de gazonul de pe noul stadion 

Sub privirile a 12.000 de oameni, FC Hermannstadt a obținut victoria care a propulsat-o pe locul 6, ultimul care duce în playoff, cu 10 etape înainte de campionatul regulat. Numai că Marius Măldărășanu (47 ani) a găsit deja un punct minus pentru noua arenă care a costat aproape 30 de milioane de euro: gazonul. 

„A venit această inaugurare într-un târziu, cu un meci tare contra liderului. Mi-am dorit foarte mult ca această inaugurare să vină în urma unui rezultat pozitiv. Eram mulțumit și cu un rezultat de egalitate, jucând contra Farului, o echipă foarte bună, cu calitate. Însă, a fost un rezultat neașteptat, mă bucur că suporterii au trăit acest moment extraordinar. Cu siguranță va rămâne în istoria acestui club. 

Gazonul este foarte rău, noi ne-am antrenat într-o gălăgie, dar ne bucurăm de gazon. Dacă nu știi să ai grijă de el... Nu poate avea oricine grijă de el, trebuie să te pricepi. A apărut o boală, problema asta este interminabilă. Noi nu ne-am antrenat pe el două luni. Ne-am antrenat o zi, înainte de meciul cu Farul. Am vrut să avem niște repere. Până la urmă, nu putem spune că am fost acasă, noi nu ne antrenăm pe acest teren. Însă, știu că se fac eforturi pentru a fi la înățime. Însă, problema nu este asta. Este a celor care trebuie să aibă grijă de el”, a declarat Marius Măldărășanu la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena. 

Marius Măldărășanu, în direct la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena 

Ora Exactă în Sport este în direct pe PRO Arena, de luni până vineri de la 9:30 la 12:30, și în week-end de la 10:00 la 12:30. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!