GALERIE FOTO Nicolo Napoli și jucătorii săi, în zi de artă

Superliga
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Joi 16 Februarie 2023, 19:31
Data actualizarii: Joi 16 Februarie 2023, 20:07

Fotbaliștii echipei FCU Craiova au admirat astăzi operele lui Constantin Brâncuși. În frunte cu Nicolò Napoli, alb-albaștrii au vizitat mai întâi Centrul Brâncuși, iar următoarea vizită a fost în interiorul Muzeului de Artă, unde sunt expuse o parte din lucrările marelui sculptor.

"În această săptămână, la Craiova se celebrează „Părintele sculpturii moderne“ – Constantin Brâncuşi.

Peste 40 de documente relevante pentru capitole esențiale din parcursul „Părintelui sculpturii moderne“ – multe cu o vechime de peste 120 de ani și rămase până în prezent inaccesibile publicului larg, pot fi studiate, în premieră, începând de marți, în cadrul expoziției „Din viața lui Brâncuși“, organizate la sediul Secției de Istorie – Arheologie a Muzeului Olteniei, Craiova.

Proiectul fără precedent, rezultat al colaborării între specialiștii instituției muzeale și cei ai Serviciului Județean Dolj al Arhivelor Naționale ale României (ANR), reușește să aducă în lumină cereri scrise și semnate de Constantin Brâncuși, acte notariale și administrative, schițe arhitecturale, distincții ori certificate, majoritatea concentrate în intervalul 1895 – 1905, toate având un rol covârșitor pentru o mai bună înțelegere a ascensiunii celui mai cunoscut sculptor român", au scris cei de la FCU Craiova. 

Altfel, FCU Craiova a anunţat punerea în vânzare a biletelor pentru meciul cu FC Voluntari, programat luni, la ora 20.00, în etapa a 26-a a Superligii, avertizând totodată că fanii care vor avea scandări rasiste sau xenofobe vor fi evacuaţi din arenă.

“În cazul în care, la acest eveniment sportiv, vor exista manifestări, incidente sau alte activităţi repetate care contravin regulamentelor FRF, LPF şi prevederilor Legii 4/2008, în special prevederilor prevăzute la art. 9, alin. 1 şi 3, raportat la art. 20, art. 10 din legea menţionată, cu precădere pentru scandări xenofobe, rasiste, injurii şi jigniri adresate oficialilor, se va acţiona în consecinţă, în sensul evacuării persoanelor care încalcă aceste prevederi legale sau a sectorului respectiv”, este avertismentul clubului.

Biletele pentru partida cu FC Voluntari pot fi achiziţionate online de pe Eventim.ro, de la Magazinul Oficial al Clubului şi de la casa de bilete din faţa Sălii Polivalente din Craiova, preţurile fiind următoarele: VIP: 80 RON, Tribuna I: 30 RON, Tribuna II: 20 RON, Peluza Sud: 10 RON. Preţul unei loje pe meci este de 2000 RON iar aceasta poate fi achiziţionată de cel mult 10 persoane.

Copiii până la 12 ani inclusiv au acces gratuit pe stadion la tribuna a II-a, însoţiţi de un adult, posesor de bilet sau abonament, în baza certificatului de naştere şi a biletului de acces care va putea fi procurat doar de la Magazinul Oficial al Clubului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!