Tribunalul Comercial Cluj a aprobat în cursul zilei de joi deschiderea procedurii de insolvență la clubul CFR Cluj, o soluție la care Ioan Varga a spus de multe ori că nu se va ajunge, în ciuda dificultăților financiare prin care trecea echipa.
Robert Niță, revoltat după intrarea în insolvență a lui CFR Cluj
De procedura de insolvență se va ocupa RTZ&Partners, societatea lui Răzvan Zăvăleanu, cel care a gestionat și insolvența de la Dinamo.
Robert Niță s-a arătat revoltat de faptul că CFR Cluj va continua să evolueze în Superliga României chiar dacă a intrat în insolvență și nu are dreptul de a evolua în cupele europene. Fostul fotbalist spune că este vorba despre o concurență neloială, având în vedere că ”feroviarii” nu și-au plătit jucătorii cărora le promisese sume uriașe.
”Nici nu știm dacă aveau obiectivul ăsta de cupe europene, poate aveau obiectiv locurile 7-10. În insolvență sunt și beneficii pentru cei care vor fi pe minus.
Asta mi se pare că este o găselniță foarte bună: <<Lasă că plătim>>. Eu cred că este concurență neloială. Sunt cluburi care nu își permit să plătească salarii de 10, 12, 15 sau peste 15 mii de euro și se întind cât le permite plapuma.
În schimb, sunt cluburi precum CFR, care promit 18-20 de mii și nu îi mai plătesc, dar jucătorii ăia joacă. Decât o echipă bolnavă care nu își respectă jucătorii, nu mai bine o echipă care nu dă salarii atât de mari, dar își respectă angajații și reușesc să îi plătească la timp?
Maftei a jucat la CFR acum 10-12 ani, mai are și acum bani de luat. Nu o să îi ia niciodată, dar vorbim de peste o sută de mii! De ce îi mai lasă să joace? Club cu multe trofee, serios, dar nu au voie în cupele europene.... Dacă te uiți la palmares, pare o echipă serioasă. De ce mai joacă? Să încurce? Exact ca în Divizia B. Sunt vreo 10 echipe fără drept de promovare.
Doar o să joace să îi încurce pe unii și pe alții? (n.r. Andrei Grecu: Joacă pentru fani!) Care fani? CFR e un club care a dominat fotbalul românesc ani la rândul, dar nu știu să zic zece meciuri care s-au disputat cu stadionul sold-out.
Nu mi se pare corect ca o echipă care își respectă angajații să concureze cu o echipă care face diferența, pentru că aruncă niște sume, dar la final nu plătește.
Referitor la Sumudică, poate fi un avantaj. Banii, intrând în insolvență, ești obligat să plătești la timp. Dacă are obiectiv salvarea de la retrogradare, poate construi o echipă în momentul în care va ieși din insolvență, ca să se bată atunci iar la primele 3 locuri. Că din insolvență poți să ieși și mâine dacă sunt bani”, a spus Robert Niță la VOYO SPORT LIVE.