Mustață l-a întrebat direct pe MM Stoica! Ce a spus despre postul de antrenor de la FCSB

Mihai Stoica antrenor fcsb FCSB Superliga Mihai Stoica
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 16 Martie 2023, 15:11
Data actualizarii: Joi 16 Martie 2023, 15:11

Mihai Stoica a vorbit din nou despre viitorul antrenor de la FCSB.

Vicecampioana este nevoită să aducă un nou tehnician care să dețină licență PRO, după ce Leo Strizu și-a dat demisia de la echipă. Având în vedere rezultatele bune din ultima perioadă, cu Mihai Pintilii la ”cârmă”, este greu de crezut că FCSB va aduce un antrenor care să controleze totul la echipă.

Managerul general de la FCSB i-a criticat din nou pe cei de la Federația Română de Fotbal, din cauza faptului că regulamentul nu-i permite lui Pintilii să fie antrenor și să dețină indicații.

Mihai Stoica: ”E foarte complicat să vă spun”

„(n.r - Vom avea antrenor în următoarele săptămâni?) E foarte complicat să vă spun. Noi antrenor avem acum. Dacă lumea nu înțelege că, de când a venit Pintilii, cu staff-ul pe care îl conduce, cu Thomas Neubert, Filip, Ovidiu Petre și Marius Popa... cine nu vede că echipa asta joacă cel mai bun fotbal din ultimii ani înseamnă că nu înțelege rolul lui. Noi suntem antrenați de Mihai Pintilii și echipa joacă.

Pintilii o să aibă dreptul. O să plătim exact cum plătesc cei de la Reims în Franța. La fiecare meci, amendă pentru că nu au antrenor cu licență. În Franța există un antrenor, William Still, care nu are licență și care de 6 luni e neînvins. Pentru că e bun. Asa e situația și la noi. 

Am pus o licență pe bancă și uite ce probleme am avut cu el. Voia să antreneze săracul. El nu putea să vorbească, dar voia să antreneze. Trebuie ca Federația să vină în sprijinul ideii ca cei buni să poată antrena, dar asta bineînțeles că nu se va întâmpla pentru că e vorba de Steaua”, a spus Mihai Stoica, într-un live pe TikTok alături de Gheorghe Mustață.

FCSB, în sezonul regulat

După 30 de meciuri disputate, „roș-albaștrii” s-au calificat în play-off de pe poziția a treia, după ce au înregistrat 57 de puncte din 90 posibile și au obținut 17 victorii, șase rezultate de egalitate și șapte înfrângeri.

În a doua parte a campionatului, FCSB va da peste Farul Constanța, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Rapid București și Sepsi OSK / FCU Craiova (rejucarea de pe 16 martie e decisivă pentru a se afla cine ajunge în play-off dintre cele două echipe).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!