Motivul pentru care Vitalie Damașcan a plecat de la Sepsi OSK

Vitalie Damascan Sepsi OSK Superliga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 Ianuarie 2024, 19:38
Data actualizarii: Marti 16 Ianuarie 2024, 19:37

Vitalie Damașcan (24 de ani) a bifat 13 apariții în acest sezon din Superliga României pentru Sepsi OSK.

Fotbalistul a fost trimis sub formă de împrumut în Elveția, la Stade-Lausanne, până la finele actualei stagiuni. 700.000 de euro e cota lui Vitalie Damașcan, conform site-urilor de specialitate.

Motivul pentru care Vitalie Damașcan a plecat de la Sepsi OSK

Laszlo Dioszegi, patronul covăsnenilor, a vorbit despre plecarea lui Vitalie Damașcan și a subliniat faptul că jucătorul nu a fost mulțumit de faptul că Bernd Storck a decis ca jucătorul să nu intre în primul ”11” al lui Sepsi.

Astfel, Damașcan și-a expus dorința de a părăsi trupa din Sfântu Gheorghe, iar conducerea a decis să-l trimită sub formă de împrumut în Elveția, la Lausanne.

”Damașcan a vrut să plece în Elveția. N-a intrat în primul ’11’, antrenorul nostru a spus foarte clar că nu intră în vederile lui, așa că a zis că vrea o nouă provocare.

A plecat împrumut până în vară, cu drept de cumpărare pentru echipa din Elveția. Nu luăm niciun ban pentru împrumut. E mai bine și pentru el, să joace acolo”, a spus Laszlo Dioszegi, potrivit Sport Total.

Produs de FC Zimbru Chisinau, Damașcan a fost legitimat de-a lungul carierei sale la Zimbru, FC Sheriff, Torino, Fortuna Sittard, RKC Waalwijk, Sepsi OSK, FC Voluntari și Stade-Lausanne.

Cele mai multe apariții le-a bifat la echipa din Sfântu Gheorghe, 50, unde a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de patru ori și să ofere două assist-uri în aproape 2000 de minute petrecute în echipamentul clubului.

Ce urmează pentru Sepsi OSK

Pentru covăsneni urmează partida cu Poli Iași de vineri, 19 ianuarie, de la ora 17:00, din etapa #22 a Superligii României. Confruntarea va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.

Ultimul duel dintre cele două s-a petrecut spre finalul lui octombrie, moment în care covăsnenii au pierdut cu 0-1 în deplasare, pe stadionul ”Emil Alexandrescu” din Iași.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!